Primar versus ministru! Mai multe proiecte de hotărâre din Lugoj au creat vâlvă în Ministerul Culturii

lucian romascanu ministrul culturii

Consiliul Local al municipiului va avea pe ordinea de zi a ședinței de luni, 27 iunie, proiectele de desființare a mai multor instituții de cultură din Lugoj și preluarea activităților acestora de către Primăria Lugoj, printr-o nouă structură care urmează să fie înființată. Informația a ajuns până la ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.

Pe lista propusă pentru reorganizare se află Serviciul de administrare a Cinematografului, Casa de Cultură a Municipiului, Galeria de Artă și Școala de Artă. Acestea nu vor mai funcționa în actuala formulă începând cu luna septembrie, urmând ca o parte din personal să fie preluat de de către aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj. Funcțiile de conducere și o parte din cele de execuție, ocupate sau vacante, care nu se mai regăsesc în aparatul de specialitate al primarului vor fi desființate. Patrimoniul instituțiilor va fi preluat de către Unitatea Administrativă a Municipiului Lugoj.

Ministrul Culturii, reacție pe Facebook

Propunerea de desființare a intrat și în atenția ministrului Lucian Romașcanu (foto), care, fără a avea detaliile complete ale proiectelor, a reacționat imediat.

„Primarii liberali, mă rog, unii, au alergie la cultură, în orice formă a sa. După ce primarul Constanței a încercat să lase artiștii plastici fără ateliere (noroc că Partidul Social Democrat a oprit măcelul prin consilierii săi) a venit momentul de glorie al primarului PNL din Lugoj. Nedemnul edil a pregătit niște hotărâri de CL cu următoarele crime culturale în cuprins: desființarea serviciului public de administrare a cinematografului Bela Lugosi, desființarea Galeriei de Artă, desființarea Școlii de Arte «Remus Tașcău». Nu știu să existe explicații pentru aberațiile în chestiune. Și nici nu cred că pot exista… Sper că membrii comunităților umilite de astfel de «primari» vor ști ce au de făcut”, a scris Romașcanu. Dovada că „a mușcat momeala” a venit mai târziu, când a revenit cu un update la text în care preciza că „primarul din Lugoj a reacționat și m-a informat că Galeria de Artă va fi dată către Uniunea Artiștilor Plastici. Sper să găsească soluții și pentru restul. Reparațiile nu se fac prin desființare…”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Instituțiile vor funcționa sub o altă structură

Claudiu Buciu, primarul Lugojului, consideră că ministrul a fost intenționat dezinformat de către colegii săi social-democrați din Lugoj.

„Școala Populară de Arte nu are nicio autorizație de funcționare, de la niciun minister. Nu a emis niciodată nicio diplomă oficială, recunoscută de Statul Român, doar a păcălit copiii și părinții, luându-le banii pentru a plăti diletanți care să le «predea» copiilor diverse cursuri. Galeria de artă e închisă de mulți ani și are un singur post în organigramă, cel de paznic. Casa de Cultură este instituția care ani de zile a plătit din bani publici lăutarii care cântau la chefurile de partid, fapt constatat și sancționat de Camera de Conturi. Cred că ministrul este total dezinformat și probabil nici nu a deschis și nici nu a citit proiectele de hotărâri, altfel ar fi putut să observe că niciuna din activitățile respective nu dispare. Prin noua organigramă, toate activitățile desfășurate până acum de instituțiile enumerate mai sus vor fi preluate de o direcție nou-înființată care se va ocupa și de trupele de amatori, adică teatru, cor și dansuri populare. Prin noua organigramă au fost preluați toți instrumentiștii, tot personalul tehnic, dar a rămas deschisă posibilitatea de a veni prin concurs și alți angajați ai acestor instituții. Sediul Galeriei Pro Arte este în plin proces de renovare și intenționăm să o predăm Uniunii Naționale a Artiștilor Plastici – Filiala Lugoj. Credeți că greșim că vrem să ne scăpăm de un management care a profanat cultura la nivel local, care a lipit eticheta politică pe un domeniu sacru al societății?”, a precizat primarul Buciu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/