Primar cărășean, ridicat de la masă la el acasă și invitat să plece doar pentru că e pesedist!

Aroganța și disprețul manifestate de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, la adresa mai multor primari cărășeni au deslușit misterul dispariției unui edil-șef de la inaugurarea unui obiectiv unic în România situat pe raza comunei pe care o conduce.

Ion Poplicean, primarul comunei Sasca Montană, a fost tratat de parcă n-ar exista de către Romeo Dunca. Nu e singurul care a pățit-o, nu e singurul care nu valorează doi lei pentru un milionar, astăzi președinte al celei mai importante instituții publice din Caraș-Severin. Șocat totuși de atitudinea șefului CJ, primarul Poplicean și-a adus aminte cum l-au interzis liberalii la prezidiu cu ocazia inaugurării Clinicii „Nera”:

„Au fost atunci trei miniștri și cred că era un motiv pentru care comuna noastră să fie tratată corect la repartizarea bugetului pe UAT-uri. Noi, primarii PSD, eram supărați în anii trecuți, dar văzând diferențele enorme de acum sunt bucuros că PSD și administrația Hurduzeu au făcut ceea ce a trebuit. La PSD am întâlnit umanitatea, normalitatea și nu există aroganța și alte lucruri pe care le-am văzut în trecut și le văd și acum la PNL. Nu e normal cum s-a procedat nici atunci, nici acum. Atunci, din respect pentru domnul profesor Chirilă am lăsat-o moartă, dar am simțit pe pielea mea și atunci, și acum această aroganță”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Deputatul Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, a explicat la ce se referă primarul Poplicean: „Erau la Sasca Montană, erau musafirii primarului, putem spune. Cu toate acestea, l-au invitat pe primar să plece de la masă! Doar pentru că e de la PSD, iar acum sunt liberalii la guvernare!”

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/