20 de medici specialiști și primari de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au construit prima platformă din țară dedicată pacienților cu boli pulmonare. Unul dintre motivele care a stat la realizarea acestei platforme îl reprezintă multitudinea de site-uri, unele care oferă informații false sau trunchiate, cu privire la afecțiuni ale aparatului respirator.
Medicii care au contribuit la dezvoltarea platformei www.pneumocontrol.ro sunt pneumologi, imagiști, farmaciști și infecționiști – toți de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Printre subiectele prezentate în cadrul platformei se numără: patologiile pulmonare, exerciții de respirație, investigații imagistice, explorări funcționale, informații legate de renunțarea la fumat, vitaminoterapie și explicarea principalelor analize de laborator.
„România este fruntașă în ceea ce privește bolile pulmonare. La tuberculoză suntem pe locul 1 în Europa. În ceea ce privește fibroza pulmonară, boala este subdiagnosticată în țara noastră. La astm bronșic, prevalența este între 4 și 6%. Avem, practic, aproape 1 milion de români bolnavi de astm. Iar statisticile ar putea continua. Pe de altă parte, trebuie spus că pandemia de coronavirus a arătat, încă o dată, dacă mai era necesar, că informatizarea medicală este viitorul. Vor trebui create din ce în ce mai multe astfel de platforme medicale în care specialiștii în domeniu să ofere, folosind un limbaj accesibil tuturor, informații documentate, complete, la zi, despre diverse patologii.”, a declarat Cristian Oancea, directorul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.
Platforma se dorește a fi, așadar, una de educare și conștientizare cu privire la bolile pulmonare.
„Vorbim de o platformă foarte utilă având în vedere că sursa de informație este una credibilă, vorbim de specialiști care și-au alocat timp pentru a da informațiile corecte. Vorbim de o platformă care aduce date pe mai multe zone ale patologiei pulmonare și vorbim de o platformă care poate fi folosită nu numai de pacienți, ci de fiecare cetățean care dorește să aibă informație în această zonă a bolilor pulmonare. Credem că e important ca astfel de surse de informație să fie surse corecte și credibile pe care cetățenii să și le ia la prima mână. Ceea ce noi vrem să facem este să educăm populația în a căuta informații corecte, aici e o mică problemă: da, poate nu e pe gustul nostru sau ne dorim, dar informația corectă e cea care ar trebui să fie înainte de orice.”, a declarat și Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.
În cadrul platformei, medicii au integrat și posibilitatea interacțiunii video online cu pacienții. Vizitatorii paginii pot pune întrebări și vor primi răspunsuri de la specialiștii implicați, prin intermediul unui live chat. Pentru început, în fiecare miercuri, timp de o oră, un medic pneumolog va răspunde în direct întrebărilor celor care accesează site-ul.