Voluntarii Herculane Project au încheiat o primă etapă a proiectului de revitalizare a malurilor Cernei. Urmează altele la fel de importante.
Lidera Herculane Project, Oana Chirilă, anunță că o primă parte din lucrările de revitalizare a malurilor Cernei, un proiect ambițios demarat încă din anii trecuți, dar rămas nefinalizat, s-a încheiat de curând. Asupra acestuia se va reveni în lunile septembrie – octombrie, când temperaturile vor fi propice pentru amenajarea spațiului verde
Pentru această vară, voluntarii Herculane Project și-au propus amenajarea cădițelor și a spațiului verde din zona centrului istoric al stațiunii Băile Herculane, și finalizarea promenadei împărătesei Sissi. Toate intervențiile sunt reversibile și sunt executate cu materiale naturale, precum lemn, piatră, pânze.
„S-a finalizat montajul în sit al pavilionului în trepte și al cabinei de schimb. De câteva zile, acestea sunt utilizate de către comunitate și turiști. Urmează noi etape importante din acest proiect de revitalizare a malurilor Cernei. Avem adus în zonă tot pământul fertil pe care îl vom întinde și unde în septembrie octombrie vom avea perioada de plantare. Tot atunci vom aduce în sit și mobilierul urban, este vorba despre băncuțe, șezlonguri, corpuri de iluminat, rastele de biciclete, toate pentru a crea un spațiu verde cât mai accesibil pentru comunitatea din Băile Herculane și turiști, cât mai plăcut, în final”, spune Oana Chirilă.
Chirilă nu uită nici de echipa de voluntari care a stat în spatele acestui proiect și care au muncit timp de trei săptămâni pentru realizarea pavilionului și a cabinei de schimb.
„Aș vrea să vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și aș vrea să mulțumesc și voluntarilor care au fost aici alături de noi. Este vorba despre 30 de tineri studenți la Arhitectură care au venit alături de noi cu pasiune, dedicare, și au pus umărul la muncă alături de noi și au creat ceva frumos care este în folosul comunității”, mai spune Chirilă.
Proiectul este parte a inițiativei #RaiffeisenComunități, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate, o inițiativă Raiffeisen Bank România, cu sprijinul Asociația pentru Relații Comunitare și este co-finanțat de către Ordinul Arhitecților din România cu sprijinul Fundației Regelui.
Proiectul este susținut de Primăria Băile Herculane, care a fost mereu alături de voluntarii Herculane Project, la toate inițiativele acestora.