Prima pagină Google nu mai există, deci trăiește clipa!

Prima pagina de la Google

Cine a fost atent în ultima perioadă la căutările Google a observat (sau nu) că acum rezulatele sunt afișate diferit. Adică, atunci când vrei să afli ceva, rezultatele nu mai sunt afișate în sistemul clasic. Respectiv câte 10 pe o pagină, cu anunțuri sponsorizate la început și la sfârșit, toate ordonate într-un SERP. Adică a dispărut SERP-ul așa cum îl știam noi! Pentru cine nu știe, SERP vine de la „Search Engine Results Pages”…

Acum, dacă veți căuta ceva, indiferent ce, Google vă va oferi răspunsul într-o pagină lungă-lungă, pe aceasta o veți putea derula destul de mult. (Observați că nu am spus că o „scrollați”, un cuvânt destul de antipatic și nefiresc!) Iar în dreapta, acum, găsim mult spațiu liber. Nefiresc, nu!?

Noul aspect al căutărilor Google a fost totuși anticipat

Încă din 2016 cei de la Google se lăudau cu aceste modificări. Însă, abia în această vară le-au pus efectiv în aplicare. Evident, mai întâi în SUA iar dincoace de Ocean ceva mai târziu. În ce constau modificările SERP-ului…

  • Anunțurile publicitare au dispărut din dreapta paginii, excepție făcând cele care fac reclamă la diverse produse sau mici panouri care afișează anumite informații specifice și de interes. Ceva din Wikipedia de exemplu…
  • La începutul paginii vor fi afișate maxim patru anunțuri, față de trei câte erau până acum.
  • La sfârșitul paginii vor fi afișate cel mult trei anunțuri.
  • Numărul total de anunțuri dintr-o pagină a scăzut astfel de la 11 la 7.

Mă rog, cam așa spuneau ei în 2016, acum se vede mult spațiu liber…

Efectul schimbărilor de afișare al SERP-ului

Opinia mea este că primul efect este unul psihologic. Adică oamenii au scăpat de stresul acela cu „vreau să fiu în prima pagină de la Google”, căci acum această primă pagină a devenit ceva lung, ceva așa ca o zi de post!…

Acum, în loc de clasica afișare de 10 rezultate, celui care caută ceva îi sunt propuse vreo 50-60-70 de răspunsuri, nu le-am numărat. Și după ce te-ai săturat de dat cu degetul în sus ca să vezi ce e jos, ajungi la o întrebare: vrei să vezi și rezultatele omise? Abia aici începe coșmarul unui agent de marketing, căci cine naiba ar vrea să fie printre rezultatele omise?

Opinia mea este că totuși stresul a mai dispărut. Este oferită astfel și celui care caută o mai mare plajă de rezultate. Căci, până acum, aveai senzația aceea că dacă dacă nu ești în prima pagină parcă nu ești deloc… Iar cel care caută nu-și dă seama că a trecut deja în pagina a doua sau a treia și astfel mai caută. Se oferă o șansă și celor aflați mai în spatele clasamentului…

Ce spun firmele de marketing online…

Eu cred că acum este încă o mare derută. Nimeni nu știe exact ce rezultate vor fi favorizate, cele organice, adică bazate pe calitatea site-ului sau cele plătite, cele patru anunțuri de la începutul paginii și cele trei de la sfârșit.

Iar în privința spațiului gol din dreapta (la vizualizarea Desktop)… aici părerile converg toate în aceeași direcție: locul va fi folosit foarte curând de Google pentru spații publicitare. Doar că încă nu ne-au spus și nu și-au aranjat ei algoritmul…

Însă am găsit un studiu la cei de la Bright Edge care spune că modul actual de distribuire a rezultatelor din SERP favorizează tendințele momentului. Cam cum e în presă, dacă e scandal pe ceva, apăi toată ziua dă-i cu aia până ne plictisim. Studiul mi se pare bine făcut și are logică, iar concluzia lui, aceea că totul va depinde de moda zilei, de trend cum se spune, are totuși o verificare în practică. Adică asta se întâmplă deja, tot spațiul media și online este dominat până la saturație de unul și același subiect.

Și Google doar a făcut ordine în capul nostru. Vreți asta? Lasă că asta vă dăm…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/