Prima opțiune pentru PSD la Primăria Reșița!

Medicul Gheorghe Jenar a revenit în PSD după ce s-a aventurat fără prea mare succes și în alte partide politice și e primul nume care apare pe lista posibililor candidați social-democrați pentru Primăria Reșița! 

Senatorul Ionuț Chisăliță, președintele PSD Reșița, a făcut anunțul oficial al revenirii lui Jenar printre social-democrați în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul județean al PSD. „Noul membru PSD Reșița, doctorul Gheorghe Jenar, e unul dintre prietenii mei, pe care îl am de foarte mult timp, un om extrem de apreciat în rândul reșițenilor, alături de care am plecat în primul meu mandat de președinte PSD Reșița, domnul Jenar fiind atunci vicepreședinte. A urmat o perioadă în care drumurile noastre s-au despărțit, dar mă bucur acum că a revenit în rândurile social-democraților. E un om de valoare care va aduce plus valoare organizației PSD Reșița și temelor pe care noi vrem să le propunem reșițenilor. Spuneam că deschidem ușile partidului pentru toți cei care cred în noua echipă de conducere, pentru toți cei care au ceva de spus nu doar în politică, ci și în administrație. Gheorghe Jenar nu are doar valoare profesională, ci și valoare politică, a luat peste 2.000 de voturi la alegerile locale din 2016”, a declarat Chisăliță.

Gheorghe Jenar a explicat motivele pentru care a revenit în PSD, dar a vorbit în același timp și despre ceea ce l-a determinat să plece din Pro România după o aventură foarte scurtă. „După trei ani de absență din viața politică, am revenit la matcă. Am plecat de la Pro România tocmai pentru motivul pentru care Pro România s-a înființat și a plecat de la PSD. Aceleași nemulțumiri s-au regăsit la mine ca nemulțumirile pe care le-au avut membrii care au fondat acest partid. Din cauza acelor dinozauri care nu s-au mai conformat legilor PSD. Vreau să fiu alături de oameni, nu să mă depărtez de ei, vreau să fiu în mijlocul lor. Vor fi polemici mari de tot pe această temă a plecării mele, dar prefer să înceapă alții, mă abțin deocamdată”, a afirmat Jenar.

Candidat la Primăria Reșița în 2016, Jenar a lăsat de înțeles că-și va măsura șansele și pentru o eventuală candidatură în 2020. De data asta, sub sigla PSD. „Această candidatură va fi stabilită de Biroul Permanent al PSD Reșița, se vor face sondaje de opinie și cine este cel mai bun, acela va candida”, a confirmat Gheorghe Jenar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/