Prima ediție a „Zilelor Canalului Bega Verde”, dedicată ecologizării și biodiversității

canalul bega din timisoara

Evenimentul începe vineri, la Timișoara, când mai mulți elevi sunt invitați la o plimbare pe Bega alături de specialiști care le vor prezenta istoria canalului și date despre ecologizare și biodiversitate. 

Plimbarea pe Bega începe vineri, 18 octombrie, la ora 12, din stația de vaporetto Sfânta Maria. La acțiunea educativă sunt invitați să participe copii de la Palatul Copiilor și elevi de la Școala Gimnazială nr. 19 din Timișoara și Colegiul Bănățean. Specialiștii vor să le explice cât e de important să protejeze mediul și să le povestească despre rolul Canalului Bega în dezvoltarea economică a regiunii. La final, copiii vor primi diplome de participare.

Ziua de sâmbătă, 19 octombrie, este dedicată unei acțiuni de ecologizare de amploare a malurilor canalului, începând cu ora 10. Administrația Bazinală de Apă Banat va interveni cu echipamente specializate pentru defrișarea vegetației în zona Uzinei de Apă, iar voluntari din instituțiile partenere și un grup de persoane din Penitenciarul Timișoara vor participa la colectarea deșeurilor de pe malurile canalului, de la Uzina de Apă până în Piața Badea Cârțan.

„Zilele Canalului Navigabil Bega Verde” deschide o serie de inițiative care vor continua în cadrul proiectului „Ape curate – verde, viață, viitor!”, un demers ce vizează protejarea și revitalizarea mediului înconjurător prin acțiuni sustenabile de ecologizare și educație.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/