Conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Reșița a marcat marți 50 de ani de existență și activitate neîntreruptă.
De jumătate de secol, pensionarii înscriși la CARP Reșița primesc împrumuturi pentru nevoile personale. Unii dintre aceștia cotizează din anul 1973, de la înființarea CAR-ului. Astăzi, 9 mai, președintele CARP Reșița, Tudorița Nicula, a premiat fidelitatea, cinci dintre membrii organizației, cu vechime de peste 35 de ani, primind, într-un cadru festiv, o primă în valoare de 500 de lei. Evenimentul a avut loc în contextul în care CARP Reșița a marcat 50 de ani de activitate neîntreruptă.
„La ceas aniversar, când marcăm 50 de ani de existență și activitate neîntreruptă, ne-am dorit să-i avem alături pe unii dintre cei mai fideli membri ai noștri, care au peste 35 de ani în cadrul CAR-ului. Dacă sunt cumva persoane pe care le-am omis, având în vedere că doar de doi ani am trecut datele în calculator, și sunt încă membre, și mai au carnetul, le așteptăm să se prezinte la sediul nostru. Membrilor fideli, cinci la număr, dintre care patru prezenți astăzi aici, le-am oferit o primă în sumă de 500 de lei. O mică atenție din partea noastră, care sperăm să le fie de ajutor.”, a declarat Tudorița Nicula, președintele CARP Reșița.
La final, pensionarii s-au îndulcit gustând din tortul aniversar pregătit de organizatori.