Prima activitate în cadrul programului STEM sySTEMs, la Universitatea Vasile Goldiș

cursuri UVVG Arad
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Elevii de clasele a XI – a  și a  XII-a, din Arad, care se pregătesc să urmeze cursurile unor facultăți în domeniul medical, au început prima activitate în cadrul programului STEM sySTEMs, la  Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit zilele trecute prima activitate în cadrul programului STEM sySTEMs, organizat în parteneriat cu asociația „Activ pentru comunitate” și cu Inspectoratul Școlar Județean.

elevi la cursuri UVVG Arad

elevi la cursuri UVVG Arad

Proiectul are drept obiectiv creșterea gradului de literație în domeniul științelor, precum și dezvoltarea de competențe științifice fundamentale, esențiale pentru pregătirea specifică necesară parcurgerii disciplinelor preclinice și paraclinice. El se adresează elevilor de clase XI – XII, care se pregătesc să urmeze cursurile unor facultăți în domeniul medical.

„Astăzi am desfășurat prima din cele opt activități pe care le vom organiza pe parcursului anului. Până acum avem ocupate peste 40 la sută din numărul locurilor puse la dispoziție, ceea ce ne bucură, cu atât mai mult cu cât, jumătate dintre ele s-au ocupat în primele trei minute de la startul înscrierilor. Fiecare acțiune are trei etape – o oră de expunere, o oră de dezbatere și o oră de problematizare.

Muzeul TM

La expunere prezentăm conținuturi științifice, în ora de dezbatere avem câte un invitat special, iar în cea de-a treia oră, aplicăm practic ceea ce am învățat în prima oră, pentru a dezvolta cursanților gândirea critică, logică și creativă. Invitată pentru prima activitate a fost dr. Oana Koppandi, medic specialist gastroenterolog si asistent universitar în cadrul UVVG, care și-a prezentat propria experiență studențească, respectiv cea de profesionist în domeniul bio medical”, a precizat conf. univ. dr. Paul Albu, președintele asociației „Activ pentru comunitate”.

elevi la cursuri UVVG Arad

elevi la cursuri UVVG Arad

„STEM” este acronim pentru Science, Technology, Engineering and Mathematics, care, tradus, devine Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică, fiind un termen multi-disciplinar pentru a grupa disciplinele academice enumerate. În ceea ce privește „s.y.S.T.E.M.s.”, acesta este acronim pentru supporting young Students Throughout Education within Medical syllabus, care, tradus, devine sprijinirea tinerilor studenți pe parcursul educației în cadrul programei medicale.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/