A rămas vie în conștiința comunității și dă putere tuturor să meargă mai departe. Mariana Dănescu, cea care și-a pus amprenta asupra Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu”, a fost comemorată astăzi, alături de importanți oameni de cultură și cadre didactice.
Ziua culturală dedicată celei care a fost Mariana Dănescu, figură marcantă în comunitatea reșițeană, a debutat cu ediția a III-a a simpozionului „In memoriam Mariana Dănescu”, acțiune ce a fot găzduită în Sala de protocol a Casei de Cununii din municipiu, și la care au participat mai toți ce au cunoscut-o, de la oameni de cultură și cadre didactice, până la simpli prieteni.
A fost momentul emoționat în care fiecare dintre cei prezenți a luat cuvântul pentru a puncta implicarea acesteia în viața instituției căreia i-a dedicat peste 40 de ani din viață, inițial ca profesor de balet, iar mai apoi ca și director.
Ada Cruceanu, reprezentat emblematic al culturii din județ, a ținut să puncteze un fapt, pe cât de trist, pe atât de adevărat mai ales atunci când vine vorba de stelele care nu pier niciodată: „Plecările în lumină sunt pentru noi, ca să se reverse asupra noastră lumina celor care întâmplător sau nu, pleacă puțin mai devreme ca să ne facă nouă acolo sus un loc mai plăcut.
„De cele mai multe ori suntem ca și o cenușăreasă, atunci când vine vorba despre cum este percepută arta, mai ales la noi, dar cultura este un anumit mod de a iubi lumea și de a spera, iar când ținem vii în conștiința comunității acești oameni, precum Mariana, ne dă putere sa mergem mai departe”, a completat Dan Mirea, managerul interimar al Centrului de Cultură și Artă Caraș-Severin.
Desigur că nu au lipsit de la simpozion nici Mario Grosu, coregraful și directorul companiei Mario Dance Atelier de la Cluj, venit special pentru acest eveniment de suflet, pentru că tot ceea ce face el este doar pasiune și dedicare, Diana Țârdea, managerul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, Camelia Duca de la Metarsis, dar și profesorii care și-au derulat activitatea „sub umbrela” Marianei Dănescu, la Școala Populară de Arte și Meserii.
Și pentru că o astfel de zi nu putea trece neremarcată în orașul cu artiști, la Palatul Cultural din Reșița a fost organizat și un spectacol omagial susținut de cursanții claselor coordonate de profesorii: Marius Dobre, Lucia Ghilea, Consuela Grigoriu, Loredana Pența, Dumitru Boru, Andrei Ghilea, Ovidiu Bot, Alina Aionese, Flavius Covianici. Seara a prins reșițenii în fața unei acțiuni memorabile, plină de emoție și vibrație, un dans contemporan „Legacy”, susținut de compania Mario Dance Atelier din Cluj-Napoca.
De asemenea, Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin nu a uitat nici pe maestrul Velișcu Boldea, iar în acest sens, mâine, 11 martie, va fi organizat un alt eveniment comemorativ, mai exact un festival spectacol in memoriam, ce este programat pentru ora 17, la Căminul Cultural din Bozovici.