Doi elvețieni care provin din cantonul Basel, Petter Schaffner și Hans Ullrich Thomet, au fost de curând protagoniștii unei seri muzicale organizate alături de prieteni reșițeni. Ei sunt jumătatea instrumentală a unei formații care cântă din pasiune de peste 40 de ani sub numele de Campari Orange și susține câte un spectacol la sfârșit de săptămână în mai multe localități din zona elvețiană montană.
Onorariul artiștilor este simbolic, dar atunci când devine mai consistent, întreaga sumă este utilizată pentru excursii și vizite făcute în cât mai multe locuri din Europa. În urmă cu patru ani, întreaga formație a fost prezentă, în România, tocmai fiindcă Peter Schaffner le-a transmis prietenilor săi dragul de Banat, pasiunea pentru țara noastră, pe care mărturisește că o consideră o a doua patrie.
„N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit/E de-ajuns o mână de prieteni în asfințit…”
Versurile melodiei poetului și cantautorului Dinu Olărașu (originar din Reșița) s-au revărsat cu multă căldură asupra celor prezenți recent, la seara româno-elvețiană organizată ad-hoc. Într-un spațiu mic, dar suficient de încăpător, într-un local ales deloc la întâmplare, La Tzompi, s-au așezat la masa dialogului, dar și a cântecului, un grup de prieteni reșițeni care împărtășesc aceleași valori și au aceleași plăceri și gusturi muzicale.
După ce și-au acordat chitarele, amfitrionii serii au fost cei doi prieteni pe care acest instrument și dragostea pentru muzică în general și pentru muzica folk, în special îi unește: Vasile Neamțu (cameraman la TVR Timișoara) și inginerul silvic Dan Câmpan din Reșița. Sunt cei pe care cu siguranță i-ați mai văzut cântând la diverse reuniuni, în spectacole, în spații publice sau la evenimente private. Fiindcă ambii artiști au un background de excepție. În trecut au activat în cadrul mai multor proiecte muzicale personale, în trupe de prestigiu sau formații care au făcut istorie la locul numit „Ceainărie” din Reșița.
Elvețienii au revenit în România, la Reșița, așa cum o fac vara de mulți ani, cei doi instrumentiști ai trupei Campari Orange, aducându-și și de această dată, acordeonul și chitara. Cum s-a produs atașamentul față de spațiul românesc, zona Banatului, în mod special? Ei bine, aici e o poveste lungă, întinsă peste zece ani. Totul a pornit de la dragostea pentru lumea necuvântătoarelor, a patrupedelor fără stăpân, pentru care Peter Schaffner și soția sa Nicole, au dorit să creeze o lume mai bună. În urmă cu un deceniu, au pus bazele Organizației neguvernamentale „Wings of Care”-Wioca, și au schimbat la Reșița soarta a 120 de câini fără stăpân. Din anul 2013 au început masiv campaniile de sterilizare și găzduire a animalelor într-un padoc amenajat în localitatea Brebu. Însă, după câțiva ani, odată cu pierderea soției, activitatea din România a fost suspendată.
Au rămas însă amintirile, oamenii apropiați, prietenii pe care elvețienii îi reîntâlnesc de fiecare dată pentru a cânta împreună folk, rock, country, folclor elvețian, genuri care, la Reșița, par că nu au legătură cu arta muzicală, ci mai mult cu arta prieteniei!