Prețul corect la Cluj: un apartament costă cât o scară de bloc

victor nafiru editorial

O scară de bloc muncitoresc, construită în cel mult două săptămâni pe vremea răposatului, fie-i țărâna ușoară. Bine, nici locuința aia din Cluj nu e cât un castel medieval. E un apartament normal, de 92 de metri pătrați, cu două camere, baie, budă, bucătărie, debara și alte chestii normale de genul acesta, pe care proprietara cere 340.000 de euro.

E mult 340.000 de euro? Poate, dar nu suficient de mult dacă vrei ca ferestrele deschise larg dimineața să-ți ofere priveliștea minunată a unei piețe de referință din istoria Ardealului de ieri și de azi. Că nu oricine e norocos în țara asta ca, la orice oră din zi și din noapte, să stea face to face cu Mihai Viteazul. Pardon, cu statuia lui, călare pe același roib pe care îl știm cu toții din manualele de istorie. În momente de reverie, îl poți invita pe voievod la o cafea, la o dulceață de gutui sau la o plăcintă ardelenească cu brânză și mărar. Bine, fără cal, murgu poate să rămână acolo unde este acum sau, ca să-l scutești de urcat scările, că în lift nu are loc, priponit chiar în fața scării blocului.

Sigur, nici calul, nici soclul și nici măcar piața ce poartă numele domnitorului nu intră în prețul cerut de doamna de la Cluj. Doar poveștile pe care cel dintâi unificator al Țărilor Române ți le-ar povesti. De pildă, cum s-a bătut el, Baba Novac și Frații Buzești cu turcii, cum l-a tras de barbă pe Sinan Pașa la Călugăreni, cum, într-o seară la un șpriț, i-a venit ideea să unească Moldova, Țara Românească și Ardealul, cum a trecut munții în Ardeal și care i-a fost reacția când a mâncat pentru prima dată în viața lui balmoș, clisă cu ceapă și a băut jinars de prună adevărată. Sau cum s-o țucat cu unguroaicele dintr-un sat de lângă Câmpia Turzii, ai căror bărbați erau duși de acasă, și câte și mai câte chestii de acest gen.

Din punctul ăsta de vedere, chiar se merită o astfel de investiție. Dar și imobiliar merită căci, dacă o amărâtă de garsonieră, de doar 29 de metri pătrați costă în același oraș 90.000 de euro, eu cred că proprietara este în mare criză de bani de cere atât de puțin. Cine are bani, eu zic să-l cumpere fără să stea pe gânduri, până nu se răzgândește proprietara și urcă prețul.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/