Presiune scăzută noaptea și transporturi de apă, în Timiș

rezerve de apa canicula timis

Temperaturile extrem de ridicate din ultima perioadă a făcut ca autoritățile din Timiș să ia unele măsuri, astfel încât rezervele de apă să nu se epuizeze.

Aquatim a decis să reducă presiunea pe timpul nopții și să transporte apă cu cisterne acolo unde este nevoie.

„Din cauza consumului ridicat de apă pe timp de zi și seara, în unele localități s-a redus, pe parcursul nopții, presiunea apei distribuite în rețea, în vederea refacerii și menținerii necesarului de apă în rezervoarele de înmagazinare. Tot pentru refacerea rezervei de apă efectuăm și transporturi cu toate cisternele din dotare. Supraveghem permanent consumurile de apă și intervenim rapid acolo unde se impune”, transmite dr. ing. Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.

Până în prezent, condițiile extreme din această perioadă nu au provocat întreruperi în furnizarea apei în localitățile din aria de operare a Aquatim, dar o scădere a nivelului hidrostatic al pânzei freatice ar putea duce la stabilirea și implementarea unor măsuri restrictive. De aceea, compania lansează încă o dată un apel către consumatori să evite utilizarea apei potabile din rețea pentru udatul grădinilor.

„Am publicat anunțuri în mass-media locală prin care le-am solicitat consumatorilor să nu utilizeze apa potabilă din rețea pentru udatul grădinilor, deoarece sistemele de aprovizionare cu apă sunt dimensionate doar pentru consumul igienico-menajer al populației. Iar dacă, urmare a agravării secetei, s-ar ajunge la scăderea debitului de apă al sursei, ar putea interveni restricții în distribuție. Într-o asemenea situație de criză, utilizarea apei potabile pentru udatul grădinilor sau a spaţiilor verzi constituie contravenție și se sancționează conform legii”, mai transmite dr. ing. Ilie Vlaicu.

Pentru posesorii de grădini există însă și soluții la îndemână pe care Aquatim le recomandă. Una e instalarea în gospodărie a unor bazine de captare a apei de ploaie și folosirea acesteia. O alta e forarea de puțuri de mică adâncime. Ca exemplu, folosind o pompă acționată de un motor de 1 kW, costul cu energia electrică folosită pentru 1 mc de apă extrasă e de șapte ori mai mic decât costul unui mc de apă potabilă.

 

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/