O nouă demisie din rândurile USRPLUS Timiș. De această dată este vorba despre președintele organizației de partid din Moșnița Nouă care invocă narativul strident, făcut cu „ranga” al conducerii filialei.
Andreea Chinezu provine din PLUS și a câștigat conducerea organizației din Moșnița Nouă după fuziunea cu USR.
„Narativul strident, intimidant, făcut cu «ranga», nu mă caracterizează. Și din păcate, aceasta nu este doar strategie externă, de opoziție. Colegii ce au plecat către Reper au fost ridiculizați, cei de la Curaj – opoziția internă – antagonizați și dezavantajați de schimbarea peste noapte a datei congresului partidului, iar la nivel local cel mai recent exemplu este schimbarea propriului lider de grup la consiliul județean. Personal prefer moderația, echilibrul și respectul.”, a declarat Andreea Chinezu pentru expressdebanat.ro.
Chinezu susține că vor mai urma și alte demisii în organizație.
„Decizia de a-mi depune mandatul nu a fost luată ușor. Ea vine la un an jumătate după fuziunea cu USR. Timp în care am sperat că vom atinge acea maturitate organizațională necesară demarării de acțiuni concrete, dincolo de nivelul declarativ. Și se pare că nu sunt singura ce gândesc așa, din moment ce 15 colegi din filiala locală și-au depus sau urmează să își depună în scurt timp demisia din partid. Să nu uităm că timpul este cea mai de preț resursă a noastră.”, a concluzionat fostul președintele USR Moșnița.
Vă reamintim, la sfârșitul lunii octombrie, USRPLUS anunța printr-un comunicat de presă că Vlad Șendroiu este noul lider de grup al consilierilor județeni, poziție ocupată, de la alegerile din 2020, de Raul Olajos. Schimbarea a venit, cronologic, după ce Olajos și-a exprimat public nemulțumirea față de activitatea primarului și omului politic Dominic Fritz.
Foto: Facebook/Andreea Chinezu