Președintele Societății Timiș de Medicina Familiei: „Vor să ne transforme în poștașii României”

iacob mihai
untitled design set 970x90 px

Activitatea medicilor de familie ocupă în medie peste 10-12 ore pe zi atât în zilele lucrătoare, cât și în cele libere din cauza pandemiei de Covid-19. În plus, apar și situații greu de gestionat, una dintre ele fiind legată de acordarea tichetelor pentru pacienții care se vaccinează cu schema completă.

Medicii spun că distribuirea cupoanelor, în special a celor retroactive, este imposibil de realizat cu resursele din cabinetele de medicină de familie.

„Ne încarcă cu acele taloane, acele tichete de masă pe care doresc să le dea pentru campania de vaccinare Covid-19. Aceste taloane nu vin odată cu vaccinarea, ci vin după trei patru luni. Este extrem de dificil să gestionăm situația pentru că noi nu avem personal pentru așa ceva. Asta este un serviciu care trebuie făcut prin poștă. Ne-au transformat în tot ce se putea transforma, ca și activitate, ne-au încărcat cu tot ce se putea încărca un medic, iar acum vin cu presiuni că expiră aceste taloane la data de 1 ianuarie. Noi nu putem să ridicăm aceste taloane să le dăm retroactiv. Legea nu spune că se vor distribui taloanele retroactiv, legea spune că trebuie distribuite odată cu vaccinarea. Se pare că cineva nu a respectat legea și acum doresc să îi rechemăm pe pacienți. Jumătate dintre pacienții pe care i-am vaccinat nu sunt pacienții de pe lista noastră. Nu avem cum să îi contactăm pe acești pacienți. Ar trebui din septembrie să distribuim aceste cupoane, asta înseamnă că trebuie să îi rechemăm pe acei oameni care au venit să se vaccineze. Să facem activitate de poștaș”, a spus medicul Mihai Iacob, președintele Societății Timiș de Medicina Familiei.

publicitate ziar expresb 1000x100

Una dintre solicitările doctorilor este identificarea unei modalități de distribuire a tichetelor de masă, către cei care se vaccinează împotriva SARS-CoV-2, fără implicarea medicilor de familie.

„Este umilitor pentru medicii de familie și pentru o breaslă medicală să fie transformată din specialitatea de medicină de familie, într-o activitate de poștaș. Vor să ne transforme în poștașii României”, a mai spus medicul Mihai Iacob, președintele Societății Timiș de Medicina Familiei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/