Președintele PMP Moldova Nouă: „Problematica locurilor de muncă mă face să nu fiu de acord cu mărirea prețului la gunoi”!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Majorarea prețului deșeurilor cerută de operatorul de salubritate SC IONELA SRL în orașul Moldova Nouă (de la 8,27 lei la 11,80 lei) pare să nu fie agreată nici de Partidul Mișcarea Populară, partid care, deși actualmente nu face parte din Consiliul Local, rezonează, totuși, cu hotărârile politicienilor din administrația publică locală de la malul Dunării.

În condițiile în care Guvernul Dăncilă a impus taxa de mediu, reprezentanți operatorului SC IONELA SRL se văd nevoiți să crească atât tarifele pentru colectare, transport, cât și la depozitarea deșeurilor municipale, pentru persoanele fizice, de la 8,27 lei la 11,80 lei.

Supus spre aprobare în cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local, proiectul privind mărirea prețului la gunoi nu a fost agreat de niciunul dintre consilierii locali, motiv pentru care, la câteva zile distanță, reprezentanții operatorului de salubritate au avut o întrevedere cu reprezentantul fiecărui partid politic pentru a se ajunge la un consens.

STPT job 1000x200

În urma discuțiilor purtate în spatele ușilor închise, tratativele din 4 martie au condus spre un singur rezultat: mărirea prețului pentru gunoi de la 8,27 lei la 9,38 lei/persoană, preț câștigat de operator în urma licitației. În acest sens, mărirea până la 9,30 lei urmează s-ajungă, din nou, pe masa consilierilor în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local care va avea loc la sfârșitul lunii martie.

În contextul repunerii pe ordinea de zi a proiectului privind majorarea prețului la salubritate, Flavius Bălășoiu, președintele PMP Moldova Nouă, vine și argumentează, pentru expresdebanat.ro, de ce nu este de acord cu această idee a operatorului – mărirea taxelor pentru salubritate: „Din punctul meu de vedere, prețul stabilit prin licitație, cel de 9,30 lei, ar trebui să rămână! În situația în care se află Moldova Nouă la momentul actual, și aici mă refer strict la problematica locurilor de muncă, acest lucru mă face să nu fiu de acord cu mărirea prețului la 11,80 lei, impusă, inițial, de către operator”.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/