Președintele PMP Caraș-Severin a trecut la PSD!

hurduzeu da mana cu voina

Liderul social-democraților cărășeni, Silviu Hurduzeu, a anunțat că Lucian Voina, până mai ieri președintele filialei județene a PMP, s-a alăturat PSD.

„Mă bucur să anunț că Lucian Voina, fost preşedinte PMP, s-a alăturat proiectului meu şi al PSD!
Îl cunosc foarte bine pe domnul Voina, este un om de bună calitate morală şi un excelent specialist în administraţie locală, lucru dovedit din plin cât timp a fost consilier judeţean, viceprimar şi consilier local în municipiul Reșița. Această decizie a dumnealui confirmă că PSD este singurul partid matur şi serios, cu un proiect clar pentru Caraş-Severin. Suntem optimişti că, pe 24 noiembrie şi 8 decembrie (la prezidenţiale) şi pe 1 Decembrie (la parlamentare), PSD va obţine un scor istoric nu doar în Caransebeş, ci în întreg judeţul. Avem proiect! Avem echipă! Avem valoare!”, a anunțat, în urmă cu scurt timp, Silviu Hurduzeu.

Contactat de expressdebanat.ro, Lucian Voina a precizat că, în urmă cu o lună și jumătate, a demisionat din toate funcțiile pe care le deținea în PMP (președinte PMP Caraș-Severin și vicepreședinte la nivel național al PMP), rămânând simplu membru de partid. A făcut-o discret, spune acesta, fără tam-tam, iar decizia de a trece în tabăra PSD vine ca urmare a lipsei de viziune a conducerii centrale a PMP.

Văzând că direcția în care se îndreaptă partidul, după dezamăgirea de la alegerile locale, este una care nu mai creează perspectivă, conducerea centrală căutând permanent variante pentru a mai salva ceva din ce era de salvat pentru alegerile parlamentare și prezidențiale, am hotărât să mă retrag discret, așa cum este și firea mea, fără a face mare tam-tam. M-am alăturat echipei condusă de Silviu Hurduzeu pentru că eu, ca și în viața reală, am mers și în politică alături de oameni cu care am rezonat într-un fel și cu care am avut o relație decentă și civilizată. Și cred că în echipă cu Silviu, președinte ales al Consiliului Județean Caraș-Severin, voi face treabă bună”, a declarat Lucian Voina.

Voina  a mai precizat că, înainte de a demisiona, a vorbit cu liderul PMP, Eugen Tomac, de care s-a despărțit cordial: „Nu sunt omul care să iau decizii și să-i pun pe oameni în fața faptului împlinit. Domnul Tomac a înțeles perfect situația, mai mult de atât, am rămas în relații foarte bune. Nu ne-am certat, a înțeles logica pe care doresc să merg”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/