Președintele Iohannis e lipsit de empatie și total absent în fața tragediei de la Caracal!

Refuzul președintelui României de a convoca în regim de urgență Consiliul Suprem de Apărare a Țării, ca o consecință a cazului halucinant de la Caracal, a generat un atac dur din partea șefei PSD Caraș-Severin!

Luminița Jivan îl acuză pe președintele României că a intrat neoficial în campania electorală pentru Cotroceni și că folosește drama familiilor celor două tinere dispărute la Caracal în scop electoral. „Din păcate, președintele României nu se dezice de tactica deja cunoscută de campanie electorală, fiind permanent lipsit de empatie și total absent în fața tragediei, transformând declarațiile sale într-un nou atac asupra PSD, evitând să ia o poziție fermă în cazul STS și omițând să convoace de urgență ședința CSAT. Așa cum a zis și doamna premier Viorica Dăncilă, domnul președinte nu a înțeles gravitatea situației și nu a înțeles că miza e mai mare decât persoana sa și următorul mandat pe care și-l dorește”, a afirmat Luminița Jivan.

Deputatul PSD spune că, în totală antiteză cu atitudinea președintelui Iohannis, actuala guvernare va continua să acționeze și să implementeze deciziile promise oamenilor și va continua să facă tot posibilul ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple. Cu sau fără sprijinul președintelui României!


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/