Președintele Dunca stă degeaba prin sălile de judecată! A pierdut deja al treilea proces!

dunca popovici

Șeful Consiliului Județean Caraș-Severin nu suportă sub nicio formă să fie criticat și a dat în judecată aproape pe toată lumea, chiar dacă asta înseamnă să piardă bani, dar cel mai important, să piardă ore întregi din timpul programului de lucru!

Romeo Dunca a devenit procesoman de meserie, în momentul de față fiind parte în mai mult de zece dosare având ca obiect răspunderea delictuală, pretenția de daune morale. A formulat acțiuni împotriva unor instituții de presă și a mai multor jurnaliști, a chemat în sala de judecată consilieri județeni, politicieni și simpli comentatori pe Facebook. Dar pe cine nu a acționat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin în instanță?! Nu mai punem la socoteală procesele generate de controversatele sale afaceri.

Romeo Dunca a plecat chiar și în timpul ședințelor de Consiliu Județean la Judecătoria Reșița ori Tribunalul Caraș-Severin pentru a le închide gura celor care îndrăznesc să-l contrazică sau să dezvăluie fel și fel de lucruri despre el. În loc să „dezvolte” Caraș-Severinul e preocupat mai degrabă de propria imagine și nu admite că și-o șifonează singur, prin prestația sa, ci îi găsește vinovați pe alții pentru asta. Instanțele de judecată îi spun și ele, prin sentințele date, să se uite în oglindă, să se privească în ochi, pentru că tocmai el este cel care jignește și care calomniază. Spre exemplu, în primele trei dosare soluționate până acum cu câte o sentință, fie și în primă instanță, în care se răfuiește cu Ionuț Popovici, consilier județean și proaspăt președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin, Romeo Dunca a pierdut de fiecare dată. În dosarul în care are calitatea de pârât a pierdut în primă instanță și e bun de plată. 4.000 de lei plus cheltuieli de judecată. „Despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat urmare a încălcării drepturilor nepatrimoniale aparținând reclamantului Ionuț Popovici, constând în onoare, demnitate și reputație, prin formularea de afirmații defăimătoare şi calomnioase.”, după cum a stabilit instanța. În alte două dosare, în care rolurile sunt inversate, Dunca fiind reclamant și Popovici pârât, instanța i-a dat dreptate tot acestuia din urmă. Judecătoria Reșița i-a respins-o, în primă instanță, pe una dintre ele, ca fiind neîntemeiată, iar Curtea de Apel Timișoara a admis zilele trecute apelul formulat de Popovici împotriva sentinţei civile a Tribunalului Caraş-Severin de la finele anului trecut, când Dunca obținuse 1.000 de euro despăgubiri, și a respins în tot acţiunea formulată de șeful CJ, ca nefondată.

Dunca a pierdut astfel trei procese din trei cu Popovici, dar încă mai speră să echilibreze situația, în două dintre ele având posibilitatea unor căi de atac. Problema este că pierde vremea prin sălile de judecată în loc să lucreze pentru dezvoltarea promisă a Caraș-Severinului.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/