Modul mai mult decât suspect prin care Consiliul Județean Caraș-Severin a pierdut o sumă uriașă în favoarea unei firme care nu-i este deloc străină lui Romeo Dunca e anchetat de procurorii anticorupție!
Procese câștigate în primă instanță și pierdute în cale de atac s-au mai văzut și, probabil, vom mai întâlni. Numai că, după ce ai câștigat în fața instanței de fond, să alegi alt apărător în recurs e cel puțin stupid. Iar când cu avocatul respectiv semnezi contractul de asistență juridică după consumarea ultimului termen din proces lucrurile nu mai sunt stupide. Devin suspecte. Și când mai pui la socoteală și faptul că Romeo Dunca a admis cu greu că firma cu care se judeca instituția pe care o conduce îi este cunoscută, ba chiar n-ar fi exclus să fi făcut afaceri împreună, prezența președintelui la DNA chiar n-ar trebui să mire pe nimeni.
„Am plângere penală, o reclamație la DNA, unde am fost și am dat explicații. Am arătat că este cu intenție vădită, cu intenție rea făcută de domnul Ionuț Popovici. Nu am primit încă neînceperea urmăririi penale. Abia aștept să o primesc pentru că am multe plângeri, cred că 4, 5 sau 6, câte se pot scrie. Am fost audiat ca martor.”, a declarat Romeo Dunca.
Prejudiciu de 2,5 milioane euro!
Romeo Dunca n-a fost chemat pentru o nimica toată la DNA, așa cum acesta a lăsat să se înțeleagă. A fost chestionat cu privire la procesul în urma căruia Consiliul Județean Caraș-Severin a pierdut cei aproximativ 2,5 milioane euro pe care îi câștigase la Tribunalul Caraș-Severin, în primă instanță, în litigiul cu firma Alpha Construct Sistem, firmă care executase lucrări de slabă calitate la deponeul de la Lupac. Președintele CJ este cel care, în timp ce se derula recursul, la Curtea de Apel Timișoara, a solicitat consilierilor județeni să aprobe angajarea unui avocat care să reprezinte instituția. Pe motiv că juristul care câștigase fondul cauzei nu se mai simte la fel de pregătit. În fața unei mize financiare atât de mari toată lumea a fost de acord. Niciunul dintre aleșii județeni nu avea însă habar că procesul își consumase la acea dată ultimul termen și că instanța rămăsese deja în pronunțare. Verdictul a fost dat peste doar patru zile, Consiliul Județean pierzând definitiv în fața SC Alpha Construct Sistem. Cu alte cuvinte, a pierdut cei aproximativ 2,5 milioane euro!
În acest context deloc lipsit de importanță răspunsul președintelui Dunca atunci când a fost întrebat de Express de Banat dacă se cunoaște cu reprezentanții firmei, dacă are vreo relație de prietenie sau de afaceri cu ei: „Îl cunosc pe respectivul, sigur, de câțiva ani încolo. Nu am colaborat, nu știu, știu că e o societate de construcții. Probabil camioanele Dunca Expediții au ajuns și pe la… nu cred că există multe societăți în țară cu care să nu fi lucrat și… Nu, nu știu să am, nu am relații de prietenie!”
CITEȘTE ȘI:
INCENDIAR. Dunca și-a săpat singur groapa de 2,5 milioane de euro de la Consiliul Județean!