Interesul major pentru Muntele Mic și slaba preocupare spre deloc pentru repararea drumurilor județene l-au obligat pe Romeo Dunca să înghită vorbe grele, chiar în plenul Consiliului Județean, rostite de un cetățean care s-a săturat să fie mințit! Reacția omului a stârnit un val de simpatie la adresa sa și alte sute de reproșuri față de activitatea președintelui CJ.
Ioan Bunea i-a bătut obrazul președintelui Dunca. Pe bună dreptate. I-a spus în față să-i fie rușine pentru că întoarce spatele adevăratelor probleme din Caraș-Severin în timp ce privește doar spre Muntele Mic. Acolo unde are afacerile personale. Imaginile respective au fost prezentate de Express de Banat, motiv pentru care Romeo Dunca a anunțat că interzice abuziv publicației noastre să mai asiste la ședințele de Consiliu Județean. Și-ar fi dorit ca nimeni altcineva să nu audă vorbele simple, dar atât de apăsate și de sincere ale cetățeanului Bunea. Reacția opiniei publice a fost însă fantastică. Peste 320.000 de vizualizări au avut scenele în care Ioan Bunea îl face mic în scaun pe președintele Romeo Dunca. 13.500 de oameni au apreciat ceea ce Bunea i-a reproșat șefului județului și 43.000 dintre cititorii Express de Banat au comentat pe tema drumurilor județene ori au distribuit filmulețul despre care Romeo Dunca și-ar fi dorit să nu existe.