Preparate de la stână servite în cadrul unui nou eveniment gastronomic Banat Brunch

branza margina
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Turiștii care doresc să se relaxeze în natură și să guste preparate tradiționale de la stână sunt așteptați să participe la un nou eveniment gastronomic Banat Brunch. De data aceasta, acțiunea are loc la Margina, sâmbătă, iar doritorii vor învăța și cum să mulgă oile.

La final de vară, turiștii sunt invitați să participe din nou la un eveniment gastronomic Banat Brunch organizat la stâna din localitatea timișeană Margina. Acțiunea se va desfășura sâmbătă, 21 august, în gospodăria unei ciobănițe din sat.

Potrivit organizatorilor, prânzul va fi servit între orele 11.00 și 13.00, iar meniul va include, printre altele, ciorbă de berbecuț, cartofi pârgăluiți, untură pe pâine, drob de miel, balmoș, cremă de brânză cu gogoșar, turtă cu mure și plăcintă cu urdă. De asemenea, turiștii se pot răcori cu suc de flori de tei sau de salcâm.

Totodată, participanții la Banat Brunch vor putea vedea cum se fac opincile. După masă, între orele 13.00 și 15.00, este organizat un tur ghidat la biserica de lemn din Margina, apoi oile vor fi aduse la stână, iar doritorii pot învăța cum să le mulgă.

dri startup cs (1000 x 100 px)

Taxa de participare la eveniment costă 100 lei, iar informații suplimentare sunt disponibile AICI!

 

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/