Premiu de excelenţă în administraţie!

Gala Premiilor Avangarde din cadrul celei de-a doua ediţii a Târgului Internaţional de Investiţii „Împreună reconstruim România“ l-a avut printre laureaţi şi pe primarul Nicuşor Vasilescu.

Peste 900 de primari ai oraşelor şi comunelor din ţară, politicieni, reprezentanţi ai celor mai importante companii private, ambasadori şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice de la Bucureşti au luat parte la Gala Premiilor Avangarde, care l-a avut ca principal laureat pe primarul staţiunii Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu. Edilul-şef de pe Valea Cernei a primit diploma de excelenţă în administraţie, premiul dorind să răsplătească eforturile făcute de acesta în cei cinci ani de mandat pentru renaşterea milenarei staţiuni. Proiectele gândite de Vasilescu, multe dintre ele aflate deja în fază de implementare, vor schimba total imaginea Băilor Herculane, una deloc pozitivă în ultimul deceniu. Alte disticţii le-au fost acordate lui Gheorghe Falcă, primarul Aradului, şi edililor din Roman şi Sectorul 4.

În cadrul reuniunii au fost organizate şi mai multe seminarii pe tema dezvoltării durabile  a comunităţilor, susţinute de specialiştii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Mediului sau Ministerului Economiei