Activitatea vastă a organizației GEC Nera a fost prezentată în cadrul unui eveniment mai amplu, ce a cuprins și premierea jurnaliștilor preocupați de mediu.
Pentru că proiectul „Watchdog și advocacy destinate stopării activităților antropice ilegale în aria Parcului Natural Porțile de Fier” a ajuns la final, GEC Nera a subliniat principalele obiective, dar și realizările obținute în urma acestei campanii.
Pe lângă un număr de 20 de voluntari pregătiți cu diplomă după absolvirea cursului ce au reușit să informeze cetățenii cu privire la importanța parcurilor naturale, cu ajutorul acestei campanii s-a reușit implicarea autorităților în rezolvarea problemelor de poluare cu 102 la sută. „Din păcate, problemele de mediu rămân încă nerezolvate, dar au existat acțiuni mai neimportante care au fost rezolvate și pentru că am primit înștiințare din partea autorităților despre acele acțiuni le-am considerat ca un pas înainte”, a explicat Cornel Popovici Sturza, președintele Gec Nera.
În urma stabilirii datei de 5 iunie ca Ziua Parcului Național Cheile-Nerei Beușnița, așa cum au câte o zi majoritatea parcurilor din Uniunea Europeană, s-a încercat apropierea localnicilor de natură și acceptarea parcului ca parte din comunitatea lor. „Când a început să se implementeze planul de management al parcului, administrarea a intrat în conflicte fățișe cu cetățenii, vânătorii și primarii din zonă, pentru că erau prea multe „nu se poate””, a mai adăugat Cornel Popovici Sturza. Pentru o mai bună acceptare, s-a mers pe varianta că atragerea turiștilor în zonă ar duce la creșterea gradului de conștientizare a importanței parcului. Iar pentru a deveni un obiectiv interesant din punct de vedere turistic, ONG-ul a reușit implementarea celor două panouri turistice care cuprind legende, primul despre locurile zonei, legenda de la Ochiul Beiului, de la Cascada Beușnița și chiar legenda Ielelor din Poiana Beușnița. Cel de-al doilea panou cuprinde date despre floră și faună și legende pentru fiecare vietate mai reprezentativă pentru zonă, cum sunt vipera, mierla de apă sau salamandra.
După prezentare, acțiunea a cuprins și Gala Jurnaliștilor de Mediu din sudul Banatului, parte a evenimentului în care s-au acordat diplome tuturor jurnaliștilor nominalizați și două premii speciale pentru veteranii oamenilor de presă preocupați de mediu, cum este cazul jurnalistului Daniel Botgros. Alături de acesta, premiu special a primit și Cosmin Savu, pentru apariția reportajului despre mina de la Moldova Nouă, în ediția România Te Iubesc, pe Pro TV. De la Express de Banat, au venit în redacție cu diplome tinerele jurnaliste Vesna Simici și Anca Erena, pentru că au mediatizat acțiunile pentru mediu ale organizației.