Investiția pe fonduri europene ce depășește 20 de milioane de lei, peste 200 de miliarde în leii vechi, va ridica Spitalul Municipal din Caransebeș la același nivel cu cel din Viena. Aparatele achiziționate vor fi o premieră pentru România.
În urma unei vizite în Viena, la cel mai mare târg de aparate medicale din Europa, medicii din Caransebeș, alături de consultantul proiectului pentru spital, au stabilit ce aparate vor face parte din noul ambulatoriu de radiologie-imagistică medicală. Așadar, un smart RMN din care mai există doar unul singur în țară și un angiograf multifuncțional, unic în România, vor face parte din dotările Spitalului Municipal din Caransebeș. „Vom avea un aparat de radiologie digitală, ce prezintă o serie de avantaje: toate radiografiile vor fi stocate într-o bază de date, de acolo vor putea fi trimise oriunde în țară și chiar peste hotare, pentru a fi interpretate de medici. Apoi, vom avea un angiograf digital, primul de acest gen din țară, ce va furniza radiografii în format 3D și ce reprezintă viitorul radiologiei clasice, și un smart RMN ce va putea oferi, pe lângă imagini, și diagnostice funcționale”, explică medicul Călin Grozăvescu, managerul proiectului. La ora actuală, spitalul din oraș se „laudă” cu un aparat de radiologie clasic, de peste 40 de ani vechime, ce nu mai funcționează, și un altul de acum 20 de ani, dar care va fi digitalizat, fiind încă în stare foarte bună.
„Mottoul proiectului a fost «Pacienții, primii, consumatorii, primii ». Toate echipamentele le-am văzut la Viena în 2011, în cadrul unui târg cu ultimele apariții pe piața medicală. Tocmai de aceea, în 12 luni va exista la Caransebeș un centru de imagistică precum se găsește în Viena”, a explicat consultantul de proiect, Anamaria Pipernea.
Aparatura de ultimă generație va ajuta și la partea de cercetare. Planurile medicilor și ale autorităților locale sunt ca, odată încheiată partea de implementare, Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș să realizeze colaborări cu instituții de cercetare, medici și spitale din alte orașe ale țării și poate și de peste hotare. Indiferent cât de mare a fost efortul administrației locale, edilul-șef al orașului se va mulțumi chiar și cu rezultatul minim. „Dacă acest proiect salvează o singură viață, atunci merită tot efortul”, a fost concluzia primarului din Caransebeș, Marcel Vela.
Foto: observator.ro