Premieră în Banat: Tabăra Națională Tradiție și Noutate, în Poiana Mărului din Caraș-Severin

tabara credinta
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Dacă de câțiva ani, Carașul a fost gazda a peste 500 de tineri ortodocși reuniți sub umbrela ITO, în acest an se va organiza pentru prima dată, pentru 70 de tineri, Tabăra Națională „Tradiție și Noutate”. 

În această vară, în Poiana Mărului din județul Caraș-Severin, Episcopia Caransebeșului împreună cu Departamentul de Tineret al Episcopiei  organizează, în premieră, o tabără, în cadrul Programului Național de Tabere pentru Tineret „Tradiție și noutate” al Patriarhiei Române.

Este vorba de faza pe Mitropolia Banatului care își propune să reunească peste 70 de tineri din toată țara, în stațiunea Poiana Mărului, în perioada 4-10 august. În carul ședinței de Strategie pentru 2025, a Departamentului de Tineret, au fost discutate detalii legate de program și organizare, urmând ca în perioada următoare să fie transmise invitații către eparhii.

Tabăra „Tradiție și noutate” reprezintă o inițiativă a Părintelui Patriarh Daniel și se desfășoară, începând cu 2016, la nivelul centrelor mitropolitane din țară, cu beneficiari din fiecare eparhie.

dri startup cs (1000 x 100 px)

„Am căutat o strategie, să ținem ITO, o dată la doi ani, pentru că din păcate și situația economică-financiară de la ora actuală este destul de precară, iar ITO însemna prezența a peste 800 de copii, preț de trei zile, în timp ce această tabără se rezumă la un număr de doar 70, mult mai facil, din toate punctele de vedere, și totuși venim și cu ceva nou în acest concept, mergem mai în profunzime, mai ales că tinerii se vor bucura de tabără timp de o săptămână.”, a declarat preotul Mihai Ciucur.

În cadrul întrunirii a fost prezentat noul Consiliu Director al ATOR din Banatul de Munte, ales în februarie 2025, din care fac parte: Anita Radics (președinte),  Mihail Cincheză și Sebastian Kradyel (vicepreședinți), Anamaria Iovu (secretar) și pr. Daniel Nap (membru).

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/