Pregătiri de sărbători! Iluminatul festiv se aprinde, dar nu se știe dacă Moșul aduce și un târg de Crăciun

iluminat festiv lugoj
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

La fel ca în sezonul trecut, partea ornamentală va fi una orientată cu precădere în zona Parcului „George Enescu”, a Podului de Fier, a Pieței Drăgan și a Pieței Victoriei, în fața Primăriei.

Primarul interimar Bogdan Blidariu spune că au fost prevăzuți 100.000 de lei pentru iluminatul festiv la recenta rectificare de buget. Cu acești bani, vor fi achiziționate corpuri noi de iluminat, care vor fi puse în funcțiune alături de o parte din corpurile folosite în anii anteriori. Instalarea lor ar trebui să fie gata până la 1 decembrie, în funcție și de starea vremii.

„Ca și în anii trecuți, ne dorim un iluminat mai discret, dar de bun gust. Ne-am orientat cu preponderență spre zona Parcului «George Enescu», pentru că acolo Asociația FOA – Fusion of Arts a câștigat o finanțare printr-un proiect depus la Primăria Municipiului Lugoj. Începând cu 1 decembrie și până la sfârșitul lunii, în parc vor avea loc zilnic diverse activități destinate copiilor”, a precizat primarul interimar.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Festivalul Sărbătorilor de Iarnă, proiect cultural-educativ finanțat din bugetul local, va începe joi, 1 decembrie, și se va încheia pe data de 24 decembrie. Programul artistic va cuprinde concerte ale unor artiști și trupe locale și din țară, recitaluri corale, ateliere cu tematică de Crăciun pentru copii și programe artistice susținute de școlile și grădinițele din oraș.

Organizarea târgului de Crăciun în Piața JC Drăgan nu este încă hotărâtă, rămâne de văzut în ce măsură va fi aprobată latura comercială a acestuia.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/