Pregătiri de iarnă: Colterm „macină” cărbune de 1,2 milioane de lei

stocuri carbune colterm timisoara

Colterm se pregătește deja de sezonul de încălzire 2023 – 2024. A lansat o licitație pentru piese de schimb pentru morile de cărbune.

Potrivit seap.ro, Colterm are nevoie de piese pentru morile care macină cărbunele de la CET Sud. Va cheltui 1,2 milioane de lei. Firmele se pot înscrie până în 15 mai.

Între timp, regia a reușit să scape de o nouă amendă. A cumpărat toate certificatele de poluare aferente anului trecut, în valoare de peste 18 milioane de euro. Autoritățile spun că astfel, falimentul este evitat.

„Dorim să aducem la cunoștința timișorenilor faptul că am reușit să îndeplinim pe deplin obligațiile de mediu privind certificatele de poluare EUA, aferente anului 2022, respectiv să obținem un număr total de 227.582 certificate, din care 182.622 pentru CET Sud și 44.960 pentru CT Centru. Mai exact, Colterm S.A. – în insolvență a primit, cu titlu gratuit, un număr de 29.059 certificate EUA (16.674 pentru CET Sud și 12.385 pentru CT Centru), diferența de 198.523 fiind cumpărată, după cum urmează: 165.948 pentru CET Sud și 32.575 pentru CT Centru”, a afirmat Cristian Amza, administratorul special al Colterm.

Până iarna viitoare, autoritățile mai au de rezolvat o problemă: pierderile din rețea. Primarul Dominic Fritz nu își explică cum sunt mai multe pierderi, din moment ce numai anul trecut au fost modernizați 30 de kilometri din rețeaua primară. Aceste pierderi se contabilizează în bilanțul energetic, care se traduce tot în bani pe care municipalitatea trebuie să îi dea regiei.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Pierderile la nivel procentual chiar au crescut față de anii trecuți, deși am schimbat anul trecut 30 de kilometri de rețea primară și asta ridică niște semne de întrebare. Voi propune Consiliului Local să aprobăm acest bilanț, dar aprobăm doar o parte a acestor pierderi în bani, dar nu toată suma, tocmai pentru că sunt niște întrebări”, a declarant, la final de aprilie, Fritz.

Potrivit unei informări Colterm de la finalul lunii martie, lucrările de modernizare a rețelei secundare au fost finalizate, iar cele la rețeaua primară au ajuns la 84%.

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/