Prefectul USR de Timiș, decizie privind funcția sa, după conflictul cu Alfred Simonis. Colegiul Prefectural se mută la Primăria Timișoara

paul finta noul prefect de timis
vestmed 1000x200

Ședința Colegiului Prefectural Timiș din 29 octombrie va avea loc în sala de Consiliu Local a Primăriei Timișoara, după ce prefectului USR Paul Finta i s-ar fi transmis că nu mai poate folosi sălile din Palatul Administrativ. Potrivit acestuia, refuzul a venit după ce a atacat în instanță o hotărâre a CJ Timiș.

Miercuri, înainte de prânz, viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean (USR), a anunțat că primăria va găzdui ședința din octombrie a Colegiului Prefectural, după ce Alfred Simonis „a scos afară prefectura”.

„Obișnuit cu palate și încăperi nenumărate, lui Alfred Simonis nu-i mai ajunge Palatul Administrativ și a scos afară Prefectura. De ochii lumii, Simonis, ca orice PSD-ist, simulează grija față de timișoreni și timișeni. În avioane Nordis, se felicită că a decis ca prefectul Paul Finta să discute despre siguranța timișenilor cu Poliția, cu ISU și alte instituții abilitate… în stradă. (…) Putem avea dispute politice, dar funcționarea instituțiilor statului nu ar trebui să depindă de ele. Dacă Alfred Simonis a decis să închidă ușa, noi o ținem deschisă.”, a scris Paula Romocean pe rețelele sociale.

Contactat de Express de Banat, prefectul Paul Finta a declarat că a cerut inițial sala multifuncțională a consiliului județean, dar că i s-a transmis verbal că nu va mai primi nicio sală după ce a atacat în instanță Hotărârea CJ Timiș nr. 136/2026. Actul prevede obligativitatea obținerii avizului administratorului drumului județean pentru utilizarea stațiilor de transport public de pe drumurile județene.

Potrivit prefectului, mesajul că nu va mai primi săli i-ar fi fost transmis personal de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, precum și de angajați ai consiliului județean.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

„Am atacat hotărârea de CJ prin 4, 5 octombrie și de atunci s-au tulburat apele. (…) Personal mi-a transmis verbal domnul Simonis că eu nu voi mai primi nicio sală. Ulterior am făcut o solicitare în scris către Consiliul Județean, pentru data de 30 octombrie. Mi s-a spus că atunci va fi un eveniment. Am făcut o nouă solicitare, am cerut pentru data de 29 octombrie, ni s-a spus că nu se poate. Angajați din cadrul CJ ne-au răspuns. Am căutat o variantă pentru o sală unde să punem oamenii care sunt parte din Colegiul Prefectural la aceeași masă. Am ajuns la varianta sălii de Consiliu Local a Primăriei Timișoara. Am primit un răspuns repede și prompt.”, a declarat Paul Finta pentru Express de Banat.

Întrebat dacă i s-a comunicat vreo decizie privind funcția sa, în contextul învestirii Guvernului Niculescu și al trecerii USR în Opoziție, Finta a declarat că a luat o decizie. Întrebat dacă va demisiona, prefectul a spus că va transmite o poziție pe grupul de presă al Prefecturii Timiș.

Colegiul Prefectural, ședință condusă de prefect și la care participă reprezentanți ai instituțiilor publice din județ, a fost convocat pentru 29 octombrie, în sala de ședințe a Primăriei Timișoara.

afis casa alex toamna
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/