Într-un live pe Facebook făcut luni seară, puțin înainte de ora 21, prefectul Mihai Ritivoiu a ținut să îi dea o replică primarului Dominic Fritz care l-a criticat pentru că a închis centrul de cazare pentru persoanele fără adăpost al Fundației Timișoara 89.
În declarația susținută, Mihai Ritivoiu s-a însoțit de Diana Cojoleanca, directorul executiv al AJPIS Timiș, și Alin Gubrandru, comisarul șef regional al Oficiului pentru Protecția Consumatorului. Prefectul a prezentat concluziile primei zile de controale desfășurate de cele trei echipe pe teren, cu accent pe o replică dată primarului Dominic Fritz.
Potrivit prefectului, doar luni au fost controlate 16 centre rezidențiale; cel al Fundației Timișoara 89 a fost închis temporar. OPC a dat o amendă de 3.000 de lei, iar ISU a împărțit 14 amenzi a căror valoare se ridică la 137.000 lei. Fără alte detalii. Mihai Ritivoiu a explicat faptul că în cazul centrului Fundației Timișoara 89, echipa de control a găsit „condiții extrem de insalubre la fața locului, cu așternuturi neschimbate de două săptămâni, saci de mâncare expirată, lipsa unui contract cu o firmă de catering și lipsa autorizării de DSVSA a blocului alimentar.” „Sunt abateri serioase.”, a spus Ritivoiu.
„(…) Și aș dori în mod special să dau o replică domnului primar Dominic Fritz, care a ieșit să se victimizeze și a spus, citez, «prefectul a ieșit să denunțe condiții de groază la un centru rezidențial» și că «guvernul încearcă să închidă prima fundație de după revoluție.» (…) Am făcut niște constatări privitoare la abateri, suspendarea este temporară și nu discutăm despre o închidere definitivă. S-au lăsat niște măsuri care pot fi remediate și în măsura în care aceste măsuri vor fi aplicate, nu va fi nicio problemă să redeschidem centrul. (…) Indiferent dacă unitățile controlate se află în primării pesediste, peneliste sau useriste, nu facem rabat de la respectarea legii și a normelor.”, a declarat Mihai Ritivoiu.
Opinia i-a fost susținută de șeful OPC, Mihai Gubandru: „Având în vedere că se încearcă politizarea excesivă și având în vedere experiența din trecut cu Primăria Timișoara, ne-au acuzat că suntem mult prea harnici ș.a, am câștigat definitiv în instanță toate procesele pe care le-am avut cu Primăria Timișoara. Drept urmare, nu este o chestiune politizată. Sunt 112 centre, azile ș.a și vor fi verificate absolut toate, indiferent de cine aparțin. Mai mult decât atât, obligația de relocare revine primăriei.”
Controalele vor continua până la finalul săptămânii. În total, în județ, vor fi verificate toate cele 112 cămine.
Vă reamintim, prefectul de Timiș a anunțat luni dimineață că a dispus controale la căminele pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități din județ. Ulterior a postat imagini care să arate condițiile insalubre de la centrul Fundației Timișoara 89, cel a cărui închidere temporară a fost decisă de comisia de control.
La scurt timp, primarul Timișoarei a fost și el în vizită acolo. „Condițiile nu sunt ca într-un hotel de lux, ci ca într-un cămin în care trăiesc mai mulți oameni cu probleme diverse în aceeași cameră”, a concluzionat Dominic Fritz. „E o decizie birocratică de o cruzime rară, care nu are nicio legătură cu interesul și demnitatea oamenilor. Toți cei din centru mi-au spus clar că vor să trăiască acolo. E o decizie motivată doar de nevoia de a acoperi alt scandal. Aveau nevoie de un scandal la Timișoara. Trebuia oare să-și facă prefectul «norma», să închidă ceva?”, a spus Fritz.
Foto: captură video Facebook/Mihai Ritivoiu