Prefectul Lupu, acuzat că n-a mișcat niciun deget pentru cel mai important proiect al orașului din care a plecat

Neputinţa de a rezolva problema punctului de trecere a frontierei cu Serbia îl determină pe Adrian Torma să-şi îndrepte din nou degetul spre Matei Lupu, actualul prefect al județului Caraș-Severin.

Faptul că politicienii de la centru întârzie să emită Hotărârea de Guvern care să pună în funcţiune bacul pe Dunăre, evitând penalizarea Primăriei Moldova Nouă cu 2 milioane de euro (care şi-a terminat temele în cadrul proiectului, în calitate de partener, încă din octombrie 2017), astfel oferind posibilitatea unor noi premise de dezvoltare pentru întreaga zonă cărășeană a Clisurii Dunării îl face pe edilul Torma să răbufnească. Acesta spune că nepăsarea de care dă dovadă fostul primar al oraşului Moldova Nouă, Matei Lupu, contribuie la stagnarea lucrurilor.

Şeful administraţiei publice de la malul Dunării nu conteneşte să le arate cetăţenilor, încă o dată, cât de puţin îi pasă actualului prefect de Caraş-Severin de soarta lor, cu atât mai mult cu cât acesta a fost la cârma oraşului Moldova Nouă timp de trei mandate: „Din respect pentru poziţia pe care o deţine, chiar dacă nu avem o relaţie bună, trebuia să-şi dovedească pragul de comunicare. Faptul că a fost 12 ani primar al oraşului, dacă eu nu sunt capabil să rezolv această problemă, trebuia să demonstreze că îi pasă de acea Hotărâre de Guvern, ca reprezentant al Guvernului. Dar cum nu i-a păsat 12 ani de oraş, nici acum nu i-a păsat de această problemă, care ar revitaliza un pic comunitatea noastră.”, a subliniat Torma pentru expressdebanat.ro.

Adrian Torma a punctat inclusiv că publicul spectator, prezent la evenimentul Zilele Oraşului Moldova Nouă, ar fi fost mult mai numeros dacă punctul vamal era folosit, iar bacul nu stătea parcat, ţinând cont că muzica sârbească şi artiştii sârbi sunt elemente care nu pot să lipsească dintr-o astfel de acţiune. În ciuda faptului că şi-ar fi dorit să cârmuiască în continuare oraşul de la malul Dunării, Torma a obosit să se lovească mereu de câte un zid. Mai mult decât atât, nu este prima dată când edilul scoate în evidenţă că sprijinul politic, resursa umană, dar şi cea financiară joacă un rol decizional în reuşita oricărui primar, iar singura cale, fără ele la îndemână, rămâne demisia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/