Mihai Ritivoiu se declară total nemulțumit de regimul amenzilor și modalitatea de plată a acestora. Prefectul de Timiș consideră că se impune o rediscutare a acestor aspecte, în contextul în care polițiștii sunt suprasolicitați în luna august, atunci când românii plecați peste granițe se reîntorc acasă, iar unii dintre ei nu respectă normele de conviețuire socială.
„E din nou august, luna concediilor. Milioane de români se întorc în ţară, la rude, la rădăcini. Ne-am obişnuit deja şi cu exuberanţa unei categorii mai dinamice a acestora. Îi recunoaştem uşor după limuzinele opulente, după agresivitatea în limbaj şi în trafic, după scandalurile şi bătăile care îi însoţesc. După un an greu de muncă, legi respectate şi multe taxe plătite, oamenii vor să se celebreze miracolul verii alături de cei dragi. Este o lună grea pentru Poliţie. Alertă mare în trafic, zeci de sesizări pentru tulburarea liniştii publice, chefuri cu lăutari, muzică dată la maxim, cetăţeni deranjaţi.”, a scris prefectul de Timiș, pe Facebook.
Mihai Ritivoiu se declară nemulțumit mai cu seamă de faptul că cei cărora li se aplică amenzi pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială pot achita sancțiunea în 15 zile, la jumătate din minimul amenzii primite. „Adică o sumă modică, de 100 până la 250 de lei”, explică prefectul.
„Vă dau un caz concret: nuntă mare, lăutari scumpi de la Bucureşti, chef monstru cu buget de zeci de mii de euro doar pe muzică. Vecinii sunt deranjaţi, cheamă Poliţia Locală. Poliţia constată şi amendează. La cinci minute după ce plecă Poliţia, muzica revine la acelaşi volum, cu dedicaţii şi urlete la microfon. Vine iar Poliţia şi mai dă o amendă. Care amendă, plătită la jumătate din minim, înseamnă maxim 250 de lei. Hai să facem un calcul: patru ore de chef nebun, cu o amendă la jumătate din minim în valoare de 250 de lei la fiecare cinci minute înseamnă o amenda totală de 12.000 lei. Puţin peste 2.000 de euro. Ce înseamnă această sumă în comparaţie cu un buget de mii sau zeci de mii de euro doar pentru muzică? Un mizilic, că doar o dată se-nsoară băiatul!”, a mai scris prefectul.
Acesta este motivul pentru care el aduce în discuție rediscutarea regimului amenzilor și plata acestora.
„Amenda se aplică proporţional cu gravitatea faptei, deci e evident că ar trebui să existe o corelaţie. În plus, dacă pentru o primă abatere se mai poate înţelege o plată la jumătate, că poate omul a greşit sau a fost luat de val, în schimb dacă se repetă contravenţia într-un termen de 24 de ore, amenda ar trebui să fie maximă, iar posibilitatea de plată parţială să fie inexistentă! Pentru contravenienţii ce tulbură ordinea publică, amenzile repetate – şi aşa mici – sunt un prilej de fală şi ironie. În schimb pentru noi, toţi ceilalţi, începând cu Poliţia care pur şi simplu nu are pârghii să impună legea în aceste cazuri şi terminând cu ultimul cetăţean plătitor de taxe, este o umilinţă supremă. Dar una care poate fi corectată destul de uşor!”, a concluzionat Mihai Ritivoiu.