Precizări Wizz Air pentru pasagerii care întâmpină întârzieri sau anulări

avion

Compania aeriană Wizz Air vine cu precizări importante pentru  pasagerii a căror zboruri suferă întârzieri mari sau anulări. Pot primi 120% din costul biletului.

Wizz Air reamintește pasagerilor că, în cazul întârzierilor care au rezultat într-o așteptare de peste cinci ore, aceștia au posibilitatea, prin intermediul call center-ului, să solicite reprogramarea zborului, în limita locurilor disponibile, să primească rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de WIZZ credit pentru rezervările viitoare, sau să le fie rambursată valoarea integrală a biletului.

În cazul anulărilor, pasagerii au aceleași opțiuni de reprogramare sau rambursare, pe care le pot accesa online. Pasagerii afectați de anulări își pot reprograma călătoria online gratuit pe zboruri ulterioare, în limita locurilor disponibile, accesând contul Wizz Air, conform instrucțiunilor comunicate în notificarea trimisă prin e-mail. Pasagerii care au nevoie de asistență pentru reprogramarea zborului Wizz Air pot contacta Centrul telefonic pentru asistență specială și solicita ajutor la numărul de telefon cu tarif normal, indicat pentru fiecare țară.

Pasagerii afectați de astfel de întârzieri semnificative sau de anulări sunt informați cu privire la orice modificare a zborului prin intermediul aplicației mobile, prin SMS și e-mail și pot obține asistență de la agenții de handling din aeroport responsabili de zborul respectiv.

De asemenea, compania aeriană recomandă rezervarea biletelor direct la Wizz Air, pentru a primi în timp util toate informaţiile necesare despre posibilele modificări şi ce acţiuni pot întreprinde pentru zborurile lor afectate, dar și pentru a beneficia de soluţiile self-service rapide şi disponibile non-stop, aflate la dispoziţia pasagerilor.

Totodată, în conformitate cu legislația europeană și politica companiei, Wizz Air asigură cazarea peste noapte a pasagerilor într-un hotel, în cazul zborurilor anulate sau redirecționate către o altă destinație decât cea inițială, precum și transferul pasagerilor între aeroport și hotel. Atunci când următorul zbor Wizz Air către destinația inițială este efectuat la o dată ulterioară, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru zilele premergătoare zborului respectiv. În cazul reprogramării zborului și achiziționării unui nou bilet de la un alt operator aerian, pasagerilor le este asigurată cazarea pentru o singură noapte.

În cazul în care disponibilitatea redusă și imposibilitatea agenților de handling de a găsi camere de hotel nu permit cazarea pasagerilor, aceștia sunt informați printr-un e-mail că pot căuta soluții de cazare pe cont propriu, având ulterior opțiunea să solicite pe website-ul companiei aeriene restituirea sumei achitate, într-o valoare rezonabilă, pe baza documentelor care atestă rezervarea camerei(lor) de hotel. De asemenea, în cazul întârzierilor mai mari de două ore, pasagerii au dreptul la vouchere pentru apă și alimente cu o valoare proporțională cu durata întârzierii.

În situația perturbării operațiunilor, cauzele pot fi de natură obiectivă (condiții meteo, greve ale personalului aeroportuar sau ale controlorilor de trafic aerian, bird strikes, probleme de handling cu bagajele sau lipsa de personal la nivelul agenților de handling, probleme în fluxul de verificare de securitate etc.) sau subiectivă (verificările tehnice neplanificate, blocaje operaționale etc.).

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/