Prânz servit în vie. Turiștii, așteptați la Banat Brunch până la apus de soare

vin

Într-o localitate din județul Timiș se desfășoară, în acest sfârșit de săptămână, un nou eveniment gastronomic Banat Brunch. De data aceasta, turiștii sunt așteptați pe Dealurile Silagiu pentru a degusta preparate tradiționale până la apus de soare, în vie.

Continuă seria evenimentelor gastronomice Banat Brunch. Așadar, turiștii sunt așteptați sâmbătă, 16 iulie, de la ora 11.00, pe Dealurile Silagiu, la Buziaș, pentru a degusta preparate tradiționale chiar în vie.

Banat Brunch până la apus de soare, în vie! Agapa este deseori descrisă ca un ospăț cu caracter prietenesc și intim, iar în înțelesul grecilor antici, agape se referă la iubire în cea mai pură formă a sa. Pentru prima dată, evenimentele Banat Brunch se opresc în vie, la crama Agape de pe Dealurile Silagiu, Buziaș. Vă așteptăm să treceți gustul preparatelor locale prin filtrul pasiunii care creează vinul Agape în fiecare an! Să urmăriți apusul de soare din cel mai înalt punct al Silagiului, acolo unde Capela viticultorilor sălășluiește încă urmele de sudoare ale șvabilor care au muncit pământul de pe deal și s-au rugat în ea, ani la rând”, transmit organizatorii.

Prânzul va fi servit între orele 11.00 și 13.00, la cramă, iar apoi sunt planificate vizite în podgorie, la capela catolică a viticultorilor și la plantația de viță de vie veche de peste 60 de ani, cu popas la locul de belvedere.

Participarea la Banat Brunch costă 120 lei, iar înscrierile se pot realiza AICI!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/