POVESTEA… unei pasiuni de o viață! Paul Sever Smadu – colecționarul din Băile Herculane, felicitat de președintele echipei Real Madrid!

paul sever smadu colectionar

Peste 1.200 de fanioane ale echipelor de fotbal de primă mărime de pe întreg mapamondul a reușit să adune de-a lungul anilor. Deține exemplare primite de la aproape toate cluburile de fotbal din țară, unele care s-au și desființat. Colecția este întregită de fanioane de la numeroase federații de fotbal din Europa, Statele Unite ale Americii, America de Sud, câteva din Africa și din majoritatea continentului asiatic: Japonia, Thailanda, Omar, Bahrein și multe altele.

O lume multicoloră și multidimensională se desfășoară în fața ochilor dacă stai să privești aceste obiecte interesante, unele triunghiulare, altele pătrate, dreptunghiulare, cu terminații ascuțite sau ovale. Se știe că fanionul este o reprezentare a unei embleme, a unui steag național, a unor autorități religioase sau a diverselor cluburi și organizații. Fanionul are o valoare simbolică și servește la identificarea imaginii entității pe care o reprezintă, fiind considerat un obiect reprezentativ deosebit.

Pasiunea lui Paul Sever Smadu s-a înfiripat prin anii ꞌ79-ꞌ80, pe când era elev în școala generală. Un copil curios care își punea norocul la încercare. Ca majoritatea băieților de vârsta lui, iubea fotbalul. I se părea că a avea fanionul-simbol al echipei favorite reprezintă cadoul suprem. A început să prindă curaj trimițând către cluburi de fotbal solicitări scrise, vederi sau timbre.

Colecționarul mărturisește că au fost perioade din viața lui când avea o preocupare aproape zilnică legată de pregătirea plicurilor și expedierea lor, având un conținut standard. La începuturi, utiliza o limbă adaptată, un soi de franco-germană, de care sigur că zâmbește acum. Important era faptul că cluburile înțelegeau rugămintea copilului de atunci și răspundeau solicitărilor.

smart

„Cluburile trimiteau fotografii, fanioane, insigne sau programe. Iar după 1990 cadourile primite s-au diversificat. Prima surpriză a venit de la FC Nantes, din Franța, de unde am prima fotografie și un ecuson. După această experiență am trimis cereri către tot mai multe echipe, am prins curaj. Mi-au răspuns numeroase cluburi din Franța, Germania și Anglia, mai puțin echipe din Italia, dar de acolo trimitea Federația de Fotbal. Același lucru s-a întâmplat referitor la țările din estul Europei. Cu Uniunea Asociațiilor de Fotbal Europene, UEFA, am avut cea mai lungă colaborare. Între 1980-2008, aproape 40 de ani, timp în care am primit periodic tot felul de efecte de care mă bucuram foarte mult. Am la colecție setul oficial de aniversare UEFA – 50 de ani, un fanion aniversar, o plachetă și o trusă de pix-stilou și ecuson. Mai am fanionul aniversar al Federației Sud-Americane la 90 de ani, apoi FIFA.”

De-a lungul anilor, un prieten de la Federația de Fotbal din Rusia i-a facilitat primirea mai multor materiale interesante. Surprize plăcute i-a produs și Federația de Fotbal din Cehia, care, de ziua lui, îi trimitea colecționarului mici cadouri. Notabilă este și corespondența purtată timp de opt ani cu echipa de fotbal Lokomotiv Leipzig din Germania. În acest timp a primit numeroase fanioane (aceleași culori ale clubului, același format) doar că purtau semnăturile jucătorilor care se schimbau aproape în fiecare an, lotul fiind reînnoit.

De la echipele românești are numeroase fanioane oficiale, mici, mijlocii sau mari, realizate din diferite materiale: plastic, hârtie, carton, dar majoritatea sunt din mătase. Imaginația creatorilor de identitate vizuală a determinat diversificarea obiectelor realizate, astfel că au apărut numeroase elemente legate de activitatea sportivă a unui club. Acum marele public, suporterii, colecționarii au acces pe lângă clasicele fanioane, fotografii și insigne cu imaginea clubului preferat, la diverse jucării, deschizătoare de bere, „de pildă eu am primit de la FC Bayern Munchen: păpuși, ursuleți, perie de dinți, pernițe de șezut în tribună, tricouri, căciuli, șepci, eșarfe, fulare. Odată cu fanioanele primeam vederi și insigne”. Practic, în ultima vreme, pe orice se poate pune sigla clubului se utilizează în scop publicitar.

smart

Colecționarului Paul Sever Smadu i s-a dus vestea peste mări și țări, astfel că la un moment dat, ofițerul de presă al Federației de fotbal din Țara Galilor l-a căutat pentru un program de meci al partidei România-Țara Galilor jucat în anul 1971 la București, pe care nu îl găsea nicăieri. A fost bucuros să poată ajuta la nevoie în această împrejurare. „Programele acestea sunt efectiv ca niște cărți. În schimbul acestui ajutor pe care l-am oferit, am primit un fanion cu naționala Țării Galilor și tricoul de retragere al lui Ian Rush din echipă, cu autografele jucătorilor de atunci pe el. În total au fost lansate cinci tricouri fiind o ediție limitată și mă bucur că unul dintre acestea este al meu! La un moment dat cineva mi-a oferit 4.000 de euro pe tricou, dar nu am vrut să îl dau.”

Întreaga colecție de fanioane a fost expusă în urmă cu câțiva ani în Italia, în orașul Montegrotto Terme, localitate înfrățită cu Băile Herculane, dar și la Simpozionul Internațional de Numismatică, ținut anul acesta în orașul de pe Cerna, unde s-a bucurat de aprecieri.

Sunt fanioanele valoroase?

Valoarea materială a fanioanelor depinde de mai mulți factori: de importanța clubului de fotbal căruia îi aparține, de perioada în care a fost lansat pe piață, de materialul din care a fost confecționat sau de mărime. Însă valoarea sentimentală a colecției este inestimabilă. Despre fiecare fanion sau obiect vorbește cu mândrie și atașament, amintindu-și anul și împrejurările în care a fost primit, forma sau culoarea, felul în care a fost adus pachetul.

smart

În ultimii ani, după valuri de crize financiare, zona de publicitate în general nu s-a mai bucurat de finanțări ca în alte vremuri, astfel că nici cluburile de fotbal nu s-au mai întrecut în transmiterea gratuită a acestor materiale de promovare. Dacă vrei să fii colecționar în prezent, trebuie să sacrifici, pe lângă timp, și ceva bani. „În ziua de azi e o adevărată inflație de fanioane. Se editează câte un tip la fiecare meci, nu mai e ca pe vremuri!” Pentru a fi colecționar de asemenea nivel e nevoie să fii și un bun comunicator, ceea ce Paul Sever Smadu a dovedit prin numeroșii prieteni pe care și i-a făcut în toate colțurile țării, dar și peste granițe. Avea în intenție organizarea unui muzeu al fotbalului, dar, cum acest lucru nu s-a concretizat, a primit invitații din Italia, Republica Moldova și Laos. Însă toate au rămas amintire.

Cum se păstrează fanioanele?

„Ele au locurile lor, în cutii. Inițial le păstram în plicurile originale, dar din cauza spațiului am fost nevoit să renunț. Le verific periodic, le curăț, le aerisesc să nu pătrundă moliile. Se mai deteriorează în timp fiindcă intră praful în șnururile de mătase. La un moment dat am avut nevoie de o cameră întreagă pentru a le păstra expuse. Am vrut să le fac asigurare, dar mi s-a spus că niciun asigurator nu are interes pentru așa ceva.”

De-a lungul anilor a legat prietenii cu diverse persoane implicate în lumea fotbalului. În acest context a primit un echipament complet de la secretarul Federației Argentiniene de Fotbal, inclusiv o invitație la nunta fiului său. Spune că, în relația cu instituțiile de fotbal, cel mai mult a fost apreciat scrisul de mână, considerat a fi o formă maximă de respect. „De pildă, Michel Platini a fost impresionat și mi-a trimis poza lui cu autograf.”

paul sever smadu

Pe lângă fanioane, Paul Sever Smadu deține peste 600 de insigne, 40 de tricouri originale cu semnături, peste 100 de brelocuri, zeci de fulare, șepci, căciuli cu însemne ale unor cluburi, mingi originale de fotbal, zeci de șnururi pentru purtat telefonul mobil. Poate că cea mai mare mândrie despre care nu a vorbit niciodată este că și acum, după atâția ani, primește felicitări de sărbători și de ziua sa de la UEFA, diverse federații și cluburi de fotbal din Europa, inclusiv de la Florentino Perez – președintele echipei Real Madrid. Asta înseamnă să fii cu adevărat colecționar!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/