„Pe la case luminate” s-a întâmplat din nou și în acest decembrie de poveste, fără zăpadă și fără ger. Este vorba desigur despre concertele de colinde pline de trăire, de dăruire, de frumusețe și nostalgie, susținute tradițional sub acest generic de câțiva ani deja, de reșițeanca Maria Gheorghiu. Cum ar fi Crăciunul fără colinde și fără cântece de iarnă? Nicicum, pentru că una fără alta nu există.
Colindele sunt un dat al nostru românesc, pe care le purtăm toată viața în suflet cu aerul lor de sfințenie misterioasă. Ele sunt amprenta acestor zile cu puternică încărcătură emoțională. Sunt ceea ce de fapt avem nevoie într-un crescendo care atinge cota maximă în ziua Nașterii Mântuitorului.
Chiar dacă s-a stabilit în capitală, Maria Gheorghiu colindă „pe la case luminate” acolo unde este invitată și primită cu bucurie. De curând s-a întors de la Putna, loc sfânt unde mărturisește că mai puternic ca oriunde se simte amprenta veșniciei, un loc ce duce mai departe zestrea de suflet rămasă de la înaintașii noștri. „Eu sunt un simplu mesager și invit publicul să intrăm împreună în starea de Crăciun”.
Nu a fost acesta un spectacol singular, sunt numeroase evenimentele muzicale unde Maria Gheorghiu cu vocea sa cristalină, alături de muzicianul Radu Grațianu, un vrăjitor al clapelor, reușește să cucerească publicul. Stau mărturie ecourile și gândurile de apreciere transmise pe pagina de artist, pe canalul de YouTube sau pe contul personal de Facebook. Doar în toamna aceasta reșițeanca și partenerul său de scenă s-au aflat în mai multe localități între care: Timișoara, Săcele, Ploiești, Brașov și desigur București. Tot în capitală, într-un ultim spectacol de colinde, va putea fi văzută, luni, 26 decembrie, în Piața Constituției, de la ora 20,30, când alături de Nicu Alifantis, va participa la închiderea Târgului de Crăciun.
„Pe la case luminate” este titlul primului său album de colinde apărut în 1996 și reeditat în anul 2002 datorită cererii mari exprimate de public. Albumul și spectacolul care poartă același titlu, au o puternică reverberație pentru autoare, care spune că a compus colindul în zilele Revoluției din 1989 și l-a cântat de la balconul Prefecturii.
În prezent, Maria Gheorghiu a ajuns la cel de-al nouălea album lansat. Primul a fost în 1995, „Lacrimi în flăcări“, apoi „Canon și Maria Gheorghiu“, „Pe la case luminate“, „Floare de vârtej“, „Timp netrăit“, „Curcubeu”, „De 20 de ani OM BUN” și „Câmp de lavandă”.
Debutul în muzică
Avea doar opt ani când a pășit pe drumul muzicii pentru că știa că doar acesta era cel potrivit pentru ea. A început studiul viorii, a pianului și a continuat cu oboiul la Școala de muzică din Reșița, clădire despre care își aduce aminte cu nostalgie fiindcă astăzi, pe locul ei, în cartierul Muncitoresc, se găsește o construcție nouă, Vama. A fost membră în corul de cameră „Mioriţa”, unde a cântat mai bine de zece ani, sub conducerea regretatului dirijor Doru Morariu.
Pare interesant, dar în lumea artistică, Maria Gheorghiu s-a făcut remarcată inițial prin poezie, fiind membră a Cenaclului Atheneum, condus de Doru Dinu Glăvan. Participa și recita din creația proprie la seratele muzicale organizate la Ceainărie, acolo unde spune că îi admira pe folkiști, pe Mircea Bucsok, pe Mircea Hohoiu, Gheorghe Gheorghe și Cristi Buică. I s-a părut că publicul e mai atent la muzică și mai puțin la poezie, ceea ce a motivat-o să încerce să-și „cânte” versurile. „Am fost autodidactă în studiul chitarei, dar cu un background muzical destul de solid. Primele acorduri le-am «furat» de la colegii mei. De multe ori am vrut să și renunț să cânt din cauza durerilor insuportabile de la buricele degetelor fiindcă nu știam să țin bine chitara și aproape că stătea să țâșnească sângele. Prima chitară (de producție bulgărească) mi-am cumpărat-o singură, mama neavând posibilități. Și pentru asta, am muncit o vacanță întreagă la pepiniera de la Caransebeș. Am fost fericită să am chitara mea. Încetul cu încetul m-am obișnuit și am început să cânt. Uneori mergeam la spectacole unde mama mea recita iar eu o acompaniam la chitară. Era tare frumos atunci. Dar, liceană fiind, bucuria mea cea mare a fost să-l cunosc pe poetul Adrian Păunescu și membrii de bază ai Cenaclului Flacăra veniți la Reșița, în turneu”.
Era o obișnuită a festivalurilor muzicale de gen, unde ocupa mereu locul I sau câștiga Marele Premiu. Așa a fost și la Festivalul de folk „Om bun” pe care l-a câștigat la a doua sa ediție și spune că apoi, a participat în fiecare an cu excepția anilor în care nu s-a aflat în țară.
Maria Gheorghiu se gândește cu recunoștință la doi dintre oamenii providențiali care au contribuit la începuturile devenirii sale prin așezarea unor mici cărămizi la fundamentul artistic: Gheorghe Cramanciuc, directorul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița, care i-a facilitat plecarea în Franța în baza schimburilor culturale cu orașul înfrățit Caen, de unde s-a întors cu înregistrări valoroase. Și cu aceleași sentimente de mulțumire îl invocă pe artistul plastic Iulian Vitalis Cojocaru, care a insistat și a sprijinit să imprime în anul 1995 prima sa casetă „Lacrimi în flăcări”, ceea ce a însemnat un start deosebit în cariera muzicală.
Majoritatea pieselor sunt create pe versuri proprii, dar sunt și melodii consacrate, cunoscute de marele public, pe versurile poeților reșițeni Olga Neagu (Ușa ce-o încui) și Ion Chichere (Floare de vârtej) dar și ale poeților: Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiș, Mihai Eminescu, Octavian Paler, Ana Blandia, Miron Manega, Camelia Radulian, Clara Mărgineanu. „Se întâmplă adesea ca atunci când am în față un poem să simt și linia melodică. De pildă așa a fost cu „Leru-i Doamne, lacrima”, colindul profesorului Cramanciuc. M-am așezat, am luat chitara și s-a născut cântecul”.
Poezia a fost mereu o pasiune?
„De la poezie a început aventura mea în muzica folk, altfel poate aș fi ales scena muzicii clasice. Da, clar, poezia vine de undeva…Eu știu că Dumnezeu a pus talant în mine și sunt obligată să-l dau mai departe. Versul alb m-ar avantaja, mi-ar fi mult mai ușor. De altfel nu mă consider poetă. M-am folosit de poezie doar pentru a-mi transmite mesajul prin cântec. În albumul „Câmp de lavandă” sunt cele mai multe versuri personale.”
Folkul e o zonă de nișă, cu mai puțini pasionați și cu toate acestea Maria Gheorghiu și-a continuat calea. „Da, la un moment dat am migrat către muzica ușoară, am câteva piese. Nu m-am simțit confortabil în zona respectivă, am simțit că nu mă definește și am renunțat.”
Muzica este rațiunea ei de a fi, pe care o trăiește cu toată ființa. A ajuns și peste granițe în concerte susținute în Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Bulgaria, SUA, iar în Canada a fost în turneul „Om bun”. Se mândrește că a ajuns să cânte „Ave Maria” în limba română la Kiev, cu orchestra Filarmonicii din oraș. Spune că nu s-a limitat să participe la festivaluri și concerte ci a inventat o seamă de spectacole deosebite, unde s-a aflat alături de oameni speciali. Între anii 2013-2015, Maria Gheorghiu a susținut spectacolul „Sub zodia Mariei”, avându-i ca parteneri de scenă pe actorii Eusebiu Ștefănescu, Adriana Trandafir, Tomi Cristin, Adrian Păduraru și muzicianul Radu Grațianu. Spectacolul este dedicat unor personalități feminine cu numele Maria, care au influențat destinul României și al lumii. Cele patru Marii evocate sunt: Fecioara Maria, prințesa bizantină Maria de Mangop, Regina Maria a României și cântăreața Maria Tănase, cea supranumită „pasărea măiastră”.
La evenimente personale, notabile, Maria Gheorghiu amintește de emisiunea „În căutarea folkului pierdut” susținută timp de șapte ani la TVRM. În prezent, pe lângă activitatea profesională permanentă (realizator de emisiuni la Radio București FM, „Întâlniri capitale” și „În starea de folk”) se implică în alte acțiuni, face parte din juriile a nenumărate concursuri de muzică folk pentru copii și tineri, încercând să ajute și să promoveze creația.
Încheie anul dorindu-și doar să fie sănătoasă, „să mă lase Dumnezeu să mai cânt, că mai am treabă și să ajung cu un spectacol acasă, la Reșița. Și cel mai mult și mai mult, îmi doresc să fie pace!”