Poveste dintr-un birt

Sunt „de gardă” la birtul din dotare și nu prea am de lucru. E duminică și peste zi oamenilor nu prea le arde de ieșiri la restaurante, eventual de vreo plimbare pe traseele din jurul Reșiței. Chiar când mă gândeam să mai dau o tură pe Net, intră un grupuleț de drumeți, pasionați de ieșiri în aer liber. Iau comanda și las oamenii în pace să-și consume tratația. Vine unul din meseni lângă mine și intrăm în vorbă.

Nea Ion, îi spun așa pentru că nu i-am cerut permisiunea de a relata discuția noastră, îmi spune că s-a stabilit în Reșița prin anii 70 ai secolului trecut. De unde credeți? Tocmai de la Iași. Nimic special, dacă ne aducem aminte de boom-ul industrial al acestui oraș în acei ani. Dar, povestea de viață a lui nea Ion mi se pare specială. Nu avea încă împliniți 18 ani și a hotărât să fugă din România cea mult regretată de nostalgicii regimului ceaușist. Ce o fi fost în mintea copilului de atunci și a tovarășului lui? Poate sărăcia, poate îndoctrinarea, poate dorința de libertate? Nu știu, nu mi-a spus. Pot doar bănui. În fine, își rulează actele și cei trei mii de lei în pungi de plastic, ajung la Moldova Nouă și se îmbarcă pe șalupa Lebăda, într-o excursie pe Dunăre, traseul Moldova Nouă-Orșova, cu gândul de a sări în Dunăre unde malul sârbesc va fi mai aproape. Se apropie Cazanele și ies pe punte. Un individ la costum le spune politicos că nu au voie în acea zonă să părăsească „cala” șalupei. Amenajată de altfel pentru turiști, cu măsuțe, scaune, bar etc. Se întorc, mai beau o votcă și ies din nou, pentru a nu rata îngustimea Dunării. De această dată, politicosul tip în costum „sare și piper” aproape că le ordonă să coboare în salon. Nea Ion și tovarășul său renunță la a mai sări în Dunăre și la ajunge pe malul sârbesc.

La întoarcerea din croazieră, coboară toți pasagerii, cei doi sunt reținuți și predați grănicerilor. „Ce căutați aici?”. „Am venit să ne angajăm la mină și am mers și noi într-o plimbare cu Lebăda”, au declarat cei doi. Dar, nu a fost atât de simplu. Au mâncat bătaie de nu le-a mai ajuns mâna să-și atingă capetele. După care, au fost duși la Oravița cu ordinul de a pleca acasă, la Iași. La Oravița fiind, și cu obsesia de a fugi în Occident, cei doi și-au încercat șansa pe uscat.  Au reușit să treacă frontiera și au ajuns în Iugoslavia. Dar aici, ghinion! Prietenii și frații sârbi i-au trimis înapoi. Din nou bătaie, plus pușcărie un an și jumătate. Plus toate neamurile din Moldova ce aveau slujbe în Miliție sau în partid, date afară. Nea Ion devenise un paria al propriei familii. Nu se mai putea întoarce acasă. A făcut armata la diribau, a lucrat în mină, în port la Constanța, după care a venit la mirajul industrial Reșița. S-a angajat la UCMR, a luat-o de nevastă pe fata maistrului, și-a făcut bloc proprietate și i-a trecut de fugit din țară. Mai ales după 90, când s-a privatizat. Cum s-ar spune, a adus el Occidentul la Reșița.

• Tweet
• Pin It