POVESTE DE VIAȚĂ… nenăscută. „Mame cu brațele goale” sau terapie prin artă. Un proiect creat de artistul vizual Camelia Popescu

30 de fotografii cu mesaj social au pornit anul trecut din Timișoara într-o călătorie prin țară pentru a vorbi lumii despre efemeritatea clipei.

Dincolo de metaforă, mamele cu brațele goale sunt cele care, dintr-un motiv sau altul, nu se pot bucura de rodul pântecului și de rostul lor, explică autoarea: „proiectul vorbește în spațiul public despre pierderea de sarcină, pornind de la nevoia acută ca acest subiect să depășească statutul de tabu, iar doliul asociat pierderii de sarcină să fie respectat și însoțit de comunitate. S-a născut în 2021 dintr-o nevoie acută de a căuta alte mame cu povești similare și de a forma un altfel de «acasă» alături de ele.”

Un mesaj postat pe Facebook avea să lanseze propunerea către oricine dorea să împărtășească din experiența trăită. Timp de 15 luni, Camelia Popescu a colecționat poveștile femeilor care au experimentat acest tip de durere. „Poveștile primite au fost folosite ca sursă de inspirație pentru fotografii «metaforă», imagini blânde care să însoțească privitorul de-a lungul lecturării unor dureri de multe ori nespuse.

În prezent, 30 de fotografii prezintă femei îmbrăcate în negru, cărora nu li se atribuie o identitate (astfel încât orice femeie să poată empatiza cu subiectul, pentru că, din păcate, se poate întâmpla oricui). Femeile țin în brațe, în dreptul pântecului, diverse flori, ca simbol al efemerității, al pierderii, al veșniciei. Fiecare din cele 30 de texte asociate fotografiilor corespunde unei săptămâni de sarcină în care mamele respective au avut avort spontan, avort terapeutic sau au pierdut sarcina. Brațele goale sunt o metaforă a clipei în care sarcina, care ar trebui să aducă bucurie, nu a rezultat în a ține la piept copilul mult așteptat. Una din patru femei pierde o sarcină, iar acest proiect oferă un spațiu de educație pe teme ca doliu, integrare și acceptare.”

Proiectul s-a concretizat într-o expoziție de fotografie și povești care a fost lansată la Timișoara în octombrie 2022, în săptămâna conștientizării pierderii de sarcină și a morții neonatale. Atunci expoziția avea doar 20 de fotografii și povești în dialog. Între timp, alte povești s-au alăturat, alte fotografii au sporit colecția de imagini.

„Desfășurată luna trecută, expoziția a fost itinerantă la Brașov și la Săcele, într-o variantă extinsă, conținând 30 de fotografii și povești. Caravana «Mame cu brațele goale», căci expoziția este însoțită de diverse evenimente care susțin mesajul proiectului, își va continua drumul prin țară, în încercarea de a ajunge la cât mai multe persoane și de a normaliza discursul în jurul pierderii de sarcină. Ideea inițială a proiectului a fost ca, sub umbrela terapiei prin artă, să duc în mod simbolic o sarcină la termen împreună cu alte mame. Am pornit de la gândul de a strânge 38-42 de povești, corespunzătoare fiecărei săptămâni de sarcină. În funcție de timp, inspirație și energie, am asociat o fotografie din propriul portofoliu. Mi-am propus să aduc cel puțin 40 de povești și 40 de fotografii, câte una asociată fiecărei săptămâni de sarcină în care o mamă poate pierde pruncul, care să ajungă fie într-o expoziție, fie într-un album. Pentru femei este terapie prin scris, pentru mine este terapie prin fotografie, iar pentru public este mai ușor dacă vede o fotografie și apoi ajunge la text, pentru că poveștile sunt destul de greu de «digerat». După mai multe încercări de a crea un concept, am ajuns la aceste fotografii fără identitate – femei care în loc să țină un prunc viu în brațe, țin niște flori care au o semnificație personală sau simbolică. De exemplu, macul și iedera sunt simboluri ale vieții veșnice. Cred că am găsit acea formă de artă care să lucreze ca un spărgător de gheață la Polul Nord, care să deschidă inimile către dialoguri dificile.”

Folosirea fotografiei pentru a susține un mesaj social, pentru a demasca o realitate cruntă (modul cum sunt tratate mamele cu brațe goale în spitale), pentru a forma o comunitate și a da glas femeilor reprezintă nucleul muncii artistice a Cameliei Popescu.

„Pentru mine, corpul uman este platforma ideală pentru a-mi exprima gândurile și trăirile referitoare la o problematică anume. Seria mea de fotografii celebrează mama cu brațe goale cu toate caracteristicile ei, de la blândețe, gingășie, grație și delicatețe, la vulnerabilitate, sensibilitate, emotivitate, de la forța interioară, la forța fizică, rezistență și reziliență. Prin expunerea vulnerabilității, aceasta se transformă dintr-un punct slab într-un punct forte. Această schimbare de perspectivă urmărește o modificare de mentalitate la nivel atât social, cât și antropologic în rândul femeilor și a publicului larg, în general. Aș putea spune ca prin acest proiect doliul meu personal s-a diluat într-un doliu colectiv, universal.”

De fapt proiectul „Mame cu brațele goale” a izvorât tocmai din durerea pierderii fetiței sale, Dalia. „Acest proiect reia explorările mele artistice anterioare și proiectele legate de feminitate, de data asta adăugând o nouă perspectivă, maternitatea. Demnitatea feminină este unul dintre mesajele principale, într-o încercare de a atrage atenția și de a schimba atitudinea sau prejudecata despre femeile care pierd sarcini.”

Acesta este un proiect de cursă lungă pentru că procesul de creație, deși este frumos, este dureros. Camelia Popescu a împărtășit din experiența realizării fotografiilor.

„Fiecare sesiune foto este o călătorie de la idee la dezvoltarea conceptului fotografiei respective, de la documentare (alegerea poveștii ce va fi ilustrată, simbolistica florilor, limbajul corpului, mișcări de dans) la organizarea sesiunii foto (materiale necesare, pregătirea modelului) și comunicarea cu persoanele implicate. 15 femei, mame cu brațe goale, dar nu numai, au fost de acord să fie modele în acest proiect. Am avut sprijinul mai multor persoane care s-au alăturat voluntar și au fost lângă mine de-a lungul timpului, atât în ceea ce privește expoziția, cât și toate evenimentele organizate până acum. Vorbesc aici de susținerea primită atât de  la mame cu brațele goale, cât și de la femei care nu au născut, medici, terapeuți, scriitori, sociologi, prea mulți ca să îi pot nominaliza. De altfel, până acum proiectul s-a desfășurat fără finanțare, pe bază de voluntariat și a fost susținut prin donații.”

Rolul artistului vizual este dublat de acela de manager și facilitator, căci acest proiect are mai multe valențe. Demersul artistic este susținut de grupurile de suport pe care le-a creat pentru mamele cu brațe goale. Până în prezent acestea s-au desfășurat în Timișoara și București, urmând să se deschidă și în alte orașe din țară, căci mamele au nevoie să fie auzite și ascultate. Iată o mărturie a uneia dintre mamele participante: „Acest doliu al mamelor cu brațele goale este din păcate un doliu mut, despre care foarte puține mame vorbesc, deși nevoia este îngrozitor de mare. Eu vă mulțumesc din suflet pentru întâlnirea grupului de suport, în care am putut să fiu eu cu emoțiile mele, unde am simțit că trăirile mele sunt acceptate așa cum sunt, fără nevoia de a mă preface ca sunt bine, când nu sunt. Iar faptul că ele au fost validate m-a făcut să mă simt eliberată ca sunt absolut normală în situația dată. Cred că împreună putem îmbrățișa această durere imensă și putem învăța să trăim cu ea chiar dacă simțim de multe ori că ne lasă fără aer. Această întâlnire exact asta mi-a oferit: o gură de aer pentru următoarele săptămâni.”

Doliul pierderii de sarcină este mai ușor de dus atunci când există respect și emoție în comunicare, așa că în acest proiect Camelia Popescu a extins demersurile și către cadrele medicale, propunând o serie de dezbateri pe tema comunicării în cazul pierderii de sarcină, care să includă subiecte precum: limbajul verbal și non-verbal care poate oferi susținere emoțională în primul stadiu al evenimentului, tipuri de informații transmise pacientei, adaptarea discursului medical la nevoile pacientei, recomandări din partea mamelor cu brațe goale. A desfășurat trei astfel de întâlniri în Timișoara, Brașov și Săcele.

„Avem nevoie urgentă de alfabetizare emoțională pentru că doliul pierderii de sarcină este un doliul complex, greu de înțeles, având în vedere că este un doliu «nevăzut». Majoritatea suntem obișnuiți să purtăm doliu după o persoană care a trăit alături de noi. Dar doliul mamelor cu brațe goale, deși urmează aceeași călătorie ca cel pe care îl purtăm după o persoană în carne și oase, înseamnă un doliu triplu: după persoana care am fost, după copilul pierdut și după maternitate.”

Deși în România au existat diverse inițiative punctuale (articole pe blog, podcasturi etc) de a vorbi despre pierderea de sarcină și implicațiile acesteia pentru mamă, cuplu sau familia extinsă, „Mame cu brațele goale” este unicul proiect de anvergură, la nivel național, cu conținut original, care pornește de la povești din realitatea românească și care oferă un spațiu de discuție pentru a găsi împreună, ca societate, soluții personalizate pentru a aduce alinare mamelor care simt atât de acut izolarea, furia, frica, vina sau rușinea unei pierderi de sarcină.

Mai multe detalii despre proiect pot fi accesate aici: https://www.facebook.com/mamecubratelegoale

Dacă vrei să participi la proiectul „Mame cu brațele goale”, trimite povestea ta prin formular sau pe email la brate.goale@gmail.com

Camelia Popescu este artist vizual și activează în Timișoara ca liber profesionist în domeniul culturii și educației. A absolvit cursurile masterale la Universitatea de Vest Timișoara, secția Foto-Video, realizează fotografii în mod profesionist de 15 ani și are în palmares patru expoziții personale itinerante în mai multe orașe din țară, precum: Timișoara, București, Cluj-Napoca și Sibiu, dar și numeroase expoziții de grup, atât în țară, cât și în străinătate. Ca manager de proiect în cadrul Asociației Sinaptica, a coordonat și a participat la proiecte artistice, de educație prin cultură, dar și în proiecte cu valențe sociale.

„Ce fac și cine sunt eu dincolo de acest proiect? O persoană care se provoacă și care se pune în diverse contexte de învățare: consum multă artă, merg la cursuri și ateliere de formare pentru adulți (ultimul ar fi unul de moașă de doliu pentru pierderea de sarcină), fac sport și călătoresc ori de câte ori am ocazia.”

• Tweet
• Pin It