POVESTE DE VIAȚĂ. „Îmi doresc să ajut să nu dispară încrederea în bine și pasiunea pentru frumos”

Nume consacrat pentru arta lirică, basul Marius Goșa, solist vocal la Opera Națională din Timișoara, are un palmares interpretativ de excepție. A reușit o performanță demnă de invidiat în ceea ce privește bogăția repertoriului alcătuit din câteva zeci de roluri de operă, cărora li se adaugă alte numeroase roluri de operetă și musical, precum și diferite roluri în opere pentru copii.

Debutul său ca solist pe scena Operei timișorene s-a produs în urmă cu 15 ani, pe vremea când era tânăr absolvent de facultate. Nu de Conservator, secția canto, cum s-ar putea crede, ci de Teologie. Dar cântul a fost steaua sa călăuzitoare. Abia împlinise 25 de ani, însă backgroundul său interpretativ, stăruința și puterea de a duce la bun sfârșit un rol de anvergură au reprezentat suficiente garanții pentru a i se încredința personajul Dulcamara din „L’elisir d’amore” de G.Donizetti. Nu a uitat data, era 8 octombrie 2006. Și de aici a pornit totul…

S-a convins că „Dumnezeu lucrează prin oameni” și că astfel i-au fost trimiși oameni providențiali pe care i-a întâlnit și care într-un fel sau altul i-au jalonat viața și i-au deschis calea spre împlinire. Sigur că drumul său a fost marcat de o seamă de coincidențe fericite și întâmplări care s-au petrecut exact la momentul la care trebuiau să se întâmple.

Despre artistul liric Marius Goșa se spune că este prima persoană din istoria Văii Almăjului, solist la Operă, ajuns pe un loc atât de onorant într-o asemenea ierarhie artistică a zonei de sud-vest a țării. Meritul îi revine cu prisosință, deși susține că nu a făcut nimic pentru asta și de fapt nu a ales opera, ci opera l-a ales pe el. S-a născut în localitatea Bozovici, într-o familie așezată, modestă și nu s-a gândit nicio clipă că ar putea să îmbrățișeze cariera muzicală știut fiind faptul că satul, mediul rural în general, nu oferă unui copil prea multe perspective dezvoltării sale vocaționale. „Sunt vocații mai elitiste, dacă pot să le numesc așa, mai de lux. Din cauza asta nu multă lume se îndreaptă spre Operă, eu însumi nu m-am gândit că ar fi de mine. E rușine oarecum, nu știi cum să te comporți, nu e foarte ușor să îți asumi intrarea într-o lume de poveste. Teatrul este un templu al artei și când intri se schimbă lumea. Te transpune într-o altă perioadă, într-o altă epocă. De unde să știi toate acestea când provii de la țară? Principala îndeletnicire a mea în vacanța de vară era să merg cu oile și vacile la cioban în Valea Minișului, să le mulg la prânz și seara și să fac baie în lac…”

Întâlnirea cu muzica s-a produs în adolescență, din întâmplare, atunci când la propunerea tatălui său s-a alăturat corului bărbătesc al Bisericii ortodoxe din Bozovici. A admirat vocile puternice ale bătrânilor pe care i-a avut ca exemplu mereu. El însuși a uimit cu vocea sa gravă nu doar colegii de cor ci și dirijorul, pe profesorul Marin Jurchescu, de ale cărui încurajări a ținut cont întotdeauna. Ulterior, a fost promovat mult și de profesoara sa de religie de la Liceul Teoretic „Eftimie Murgu”, unde era elev la secția Mate-Fizică. Iar când a fost să aleagă un drum în viață, Teologia i-a fost cea mai la îndemână inspirație, având în vedere plăcerea pentru studiul istoriei și pasiunea pentru muzică și cântul coral. Astfel a ajuns student la Timișoara iar băiatul de la sat, se simțea în timpul liber în largul lui cântând aproape zilnic la karaoke, imitând uneori mari artiști ai lumii, pe vremea aceea fiind la modă tenorul Andreea Bocelli.

Renumitul Club Gulliver al unui consătean, devenise loc de întâlnire și emulație studențească ceea ce îi asigura confortul împotriva bullyingului de oraș. „Ne cunoșteam între noi, toată lumea era ca acasă, te simțeai protejat oarecum. Toți îmi spuneau «popa» pentru că eram la Teologie și în scurtă vreme am devenit un star. Așa am prins tot mai mult curaj cu tot mai multă lume adunată în jurul meu. Inclusiv colegii de la Teologie veneau să cânte în club pentru că mă cunoșteau pe mine.”

Tânărul de atunci se baza pe curajul de a se arunca în vâltoarea interpretării neavând vreo pregătire deosebită, dar și pe o memorie excelentă, ceea ce l-a ajutat pe întreg parcursul vieții. Întâmplarea a făcut să-i fie propusă o primă participare pentru un concert de colinde, moment ce a reprezentat începutul apropierii și ulterior al colaborării cu Opera Națională Română din Timișoara. Având acces gratuit la spectacole a fost atras și până la urmă vrăjit de arta celor care evoluau în diferite roluri pe scena cu o acustică specială. „La operă nu poți să minți! Nu există microfoane, nu există nimic. Sunetul e pur, e altă energie, inclusiv teatrul care se trăiește. Așa, ajutat de microfon, oricine poate fi Pavarotti.”

Astfel s-a produs împrejurarea favorabilă de a-l fi întâlnit și apropiat de basul Alexandru Moisiuc, solist la Viena, dar și la Opera timișoreană. Timp de un an aproape zilnic au lucrat împreună, pregătire asigurată benevol pentru tânărul student de atunci Marius Goșa, pe a cărui ascensiune, profesorul a mizat de la început. „Numărul de ore de canto pe care le-am făcut în privat,  întrunește numărul de ore care se studiază în patru ani de Conservator. Vă puteți imagina câtă încredere am avut în mine. Cum am fost de motivat și cât de mult mi-a hrănit subconștientul. Dacă mie îmi spunea profesorul că pot să cât orice rol, atunci eram sigur că pot să fac asta. Nu am avut niciodată emoții că nu voi reuși. Așa am și debutat ca solist vocal, într-un rol principal. Aveam mult curaj și multă stăpânire de sine. Ce nu voiau alții să cânte că e greu, cântam eu. Mă aruncam înainte nebunește fiindcă nu aveam nimic de pierdut!”

Basul Marius Goșa a continuat formarea profesională prin masterul urmat la secția Canto a Facultății de Muzică din Timișoara și a luat contact  cu studiile de actorie. Este conștient că porțile în domeniul muzical i s-au deschis fiindcă cineva, acolo Sus, a avut planuri mărețe pentru el. Nu e ușor să prinzi trenul, adică postul de solist la Operă și tu să fii alesul, exact în momentul în care instituția are nevoie. Fiindcă se știe, locurile sunt foarte puține. Schimbul de generații se întâmplă o dată la câțiva ani. Poți să fii 30 de ani corist și solist niciodată. Mai intervine și tradiția din familiile de artiști consacrați ai căror copii au poate mai multe șanse de reușită. Se simte temerar în zona artistică în care se manifestă, adică între bas și bariton. Interpretează cu aceeași plăcere și trăire artistică atât roluri de factură lirică cât și dramatică. Pană în prezent, activitatea sa însumează numeroase realizări de nivel național prezentate pe scenele Operelor din Brașov și Cluj, acolo unde a fost colaborator dar și internațional în turneele efectuate în Austria, Belgia, Italia, Germania, Luxeburg și Olanda.

A dat viață pe scenă mai multor personaje între care: Oroveso din „Norma” de V.Bellini, Escamillo și Zuniga din „Carmen” de G.Bizet,  Raimondo din „Lucia di Lammarmoor” de G.Donizetti, Alfio din Cavalleria Rusticana de P.Mascagni, Leporello din „Don Giovanni” de W.A.Mozart, Figaro, Antonio din „Le nozze di Figaro” de W.A.Mozart, Lo Zio Bonzo din „Madama Butterfly” de G.Puccini, Angelotti din „Tosca” de .G Puccini. Învățarea rolurilor este un proces îndelungat, de învățare, acasă, printre cărțile de istorie, care cere documentare temeinică a personajului ce trebuie interpretat. Ceea ce este mai interesant pentru cei care nu cunosc și nu sunt introduși în lumea spectacolelor de operă este faptul că acestea pot fi interpretate în anumite limbi, după cum e cerința regizorală. De pildă a cântat în germană, chineză, în italiană, rusă sau franceză, în funcție de libretul în care este scrisă opera. Și atunci e nevoie de colaborarea cu un translator pentru o pronunție cât mai potrivită și credibilă.

Fiecare personaj este trăit de artist în felul propriu, la intensitate maximă, cu un zbucium permanent și asta din dorința de perfecțiune. Uneori, trăirile copleșesc, produc insomnii, stări de agitație și neliniști. În ultima perioadă, cea mai mare apăsare a fost teama de efectele pandemiei și restricțiilor sanitare, când porțile instituțiilor de artă s-au închis. „Pentru mine din martie 2020, a fost crunt. Eu mă hrănesc cu fluxul energetic pe care-l simt venind de la spectatori și am nevoie să mă manifest pe scenă. Lipsa aceasta mă dezechilibrează.”

Solistul vocal Marius Goșa spune că „sunt multe personaje pe care încă nu le-am interpretat. Nu cred că e ceva ce să îmi doresc în mod special. Las să vină totul de la sine și dacă se întâmplă să primesc un rol, cânt orice cu plăcere. Aș vrea să învăț Scarpa din Tosca de Puccini, un rol negativ, greu, de compoziție. Dar nu mă duc eu spre ceva, fiindcă soarta mea așa a fost să vină totul de la sine. Ce mai îmi doresc este să fiu sănătos eu și cei din jurul meu, să mă pot ocupa de Iris, fetița mea pianistă și Aris, băiatul meu fotbalist. Mi-aș mai dori să pot să inspir și eu pe alții la fel cum alții m-au inspirat pe mine. Am întâlnit în viață oameni care căutau oameni buni ca să-i facă și mai buni. Așa aș vrea să fiu și eu. Să inspir și să fiu un om bun, să ajut să nu dispară încrederea în bine și pasiunea pentru frumos! Nu mă gândesc la viitor, îl las doar să se întâmple!”

• Tweet
• Pin It