POVESTE DE VIAȚĂ. Cine sunt eu? – întrebarea care i-a întors Gabrielei Brădean metafizicul pe dos

Dragostea pentru un chipeș militar din Macedonia a trimis-o pe tânăra absolventă de medicină dentară din Timișoara tocmai într-un sat din apropiere de Bitola, cel mai mare oraș situat în vecinătatea graniței cu Grecia.

Totul a început de la curiozitatea tinerei (studentă pe atunci) dornică să-și cunoască partenerul din online, pe Dimo Kotevski, după aproape un an și jumătate de jocuri pe internet. Ulterior prietenia a căpătat alte valențe după vizitele reciproce făcute la Timișoara și în Macedonia, pentru că deja dragostea plutea în aer.

Se întâmpla în urmă cu peste 12 ani. De atunci au avut loc numeroase evenimente în viața tinerei familii: succese profesionale, renunțări, muncă asiduă în agricultură, probleme de sănătate, căderi, noi începuturi, apoi progrese, urmate de frământări și desigur, dezvoltare personală continuă. Pare o poveste desprinsă din filme… Este, de fapt, realitatea unei vieți trăite din plin, cu asumare, deschidere, înțelegerea firii umane și înfruntarea cutumelor existente într-o țară balcanică în care femeile par să nu fie chiar atât de  vocale.

Macedonia, o nouă viață

Primii pași au însemnat adaptarea într-o nouă patrie, o altă limbă și însușirea ei pentru comunicare. „După ce m-am mutat în Macedonia, mintea mea a început să vadă realitatea. Știu, e ciudat ce spun, dar abia în acel moment am început să văd realitatea adevărată, faptul că trăiam într-o altă țară, cu o cultură total diferită, cu obiceiuri și oameni diferiți. Nu spun că e mai bine sau mai rău, doar că e diferit. E diferită și mentalitatea de creștere și educare a copiilor. De pildă, în familiile macedonene unde sunt mai mulți copii, doar unul moștenește agoniseala părinților, cel care rămâne cu ei în casă, ceilalți trebuind să își găsească singuri un rost. Parcă și presiunea pusă pe copii (adulți în toată firea) e un pic cam mare. De genul, «tu, ești obligat să ai grijă de noi, tu trebuie să te sacrifici pentru părinți». Apoi din spusele altora, înțeleg că nici fetele nu contează în familie, nu au drepturi, ele oricum trebuie să plece de acasă, să se mărite. Sigur, că în timp societatea pare că se transformă, începe să devină mai puțin tradiționalistă, dar tot se mai produc discriminări de gen.”

De la tehnică dentară și stomatologie, domeniu în care a profesat  pentru o perioadă la Timișoara, Gabriela Brădean s-a văzut „suspendată” profesional. A încercat să lucreze alături de noua familie, în agricultură, la cultivarea tutunului.

„Am fost privită cu reticență ca fiind fata de la oraș, modernă, cu mașina proprie, fără experiență, care nu știe să facă nimic și trebuie să stea acasă ca o prințesă (la cratiță). Îmi doream să ies, aveam nevoie să comunic, tânjeam după viața socială, după tumultul și frumosul din Timișoara mea dragă! Și, cu multă voință și răbdare, am dovedit tuturor că pot să muncesc în pas cu ei și în plus, să mânuiesc la fel de bine și tractorul (unul nou, de ultimă generație). Aici, toată lumea lucrează în agricultură, chiar dacă slujba principală o are în oraș. Este considerat un al doilea job, o bună modalitate de creare de venituri pentru familie. Și cum familia soțului are pământ, ținem pasul cu toți ceilalți din jur. Începem activitatea la sfârșitul iernii. Din semințe de tutun minuscule, puse în solar, obținem răsaduri, după care, când acestea cresc, le plantăm în câmp. E tare interesant procesul acesta de la sămânță și până la obținerea frunzei uscate de tutun care se predă la centrele de colectare. E vorba de foarte mult consum de timp, de energie, de sacrificiu personal și de risc. Ploile în exces, frigul la momentul nepotrivit, seceta verii, pot compromite plantele.”

În această perioadă a lunii august ne aflăm în plin sezon de recoltare și de multe ori cultivatorii sunt nevoiți să renunțe la somn, noaptea fiind cel mai ușor de cules frunzele de tutun care atunci sunt umede. Pe urmă, ele trebuie înșirate pe sfoară, la uscat. Pare greu să și gândim că cineva la ora 3 sau 4 dimineața se află în câmp…

Mai mulți ani a lucrat la fabrica de automotive Kromberg, doar că perioada de maternitate s-a suprapus peste problemele de sănătate ale soțului și a trebuit să renunțe.

Copiii, comorile lumii

Cea mai mare bucurie și împlinire pentru familia Gabrielei Brădean o reprezintă copiii. Cele trei fetițe care, deși departe, au prins drag de România și merg în vizită la bunicii de la Timișoara, ori de câte ori se ivește ocazia. Lucru care se întâmplă mai ales în vacanțele de vară. Cea mai mare dintre surori și-a pus în gând să studieze la un liceu românesc mai ales că își dorește să-și dezvolte pasiunea pentru astronomie, disciplină pe care nu o studiază la școală dar o învață acasă, din pasiune.

E obișnuită cu limba, orașul, oamenii, fiindcă în urmă cu ceva vreme, familia a locuit timp de un an la Timișoara, acolo unde cei doi părinți și-au găsit cu ușurință locuri de muncă. Iar în ceea ce privește comunicarea pentru tatăl macedonean, nu a fost nevoie de altceva: engleza și limba sârbă, au fost suficiente! „Sigur că soțului meu îi pare rău că am plecat din România, sunt sigură că ne-ar fi fost mult mai ușor cu copiii având și ajutorul părinților mei. Dar acum e prea târziu să o luăm încă odată de la început. De ce ne-am întors? De grija socrilor care se simțeau singuri, iar timpul a dovedit că nu e chiar așa. În plus, am respectat cutuma de aici, care cere ca părinții să fie îngrijiți de copii.”

Într-o bună zi, Gabriela a primit o întrebare care i-a întors metafizicul pe dos. „Cine ești tu?” „Acela a fost punctul de plecare pe drumul căutărilor de sine, pentru a descoperi cine sunt eu cu adevărat. Nu sunt doar un simplu nume sau o ființă. Întrebarea aceea adresată de cineva din familie a generat niște energii nebănuite, a fost momentul când am simțit că prind aripi. Astfel, am pus lucrurile la punct în toate direcțiile, mai ales în casă, după care apele s-au limpezit. Dornică de cunoaștere, ca să stăpânesc și mai multe informații din acest domeniu, m-am înscris la Facultatea de Psihologie din Bitola, și o urmez din pasiune. Sunt în contact permanent cu colegi, cadre didactice universitare, particip la mobilități Erasmus, iar atunci când e nevoie, asigur și traduceri simultane în cadrul diverselor parteneriate universitare între instituții din Macedonia și România!”

În ceea ce privește răspunsul la întrebarea „Cine ești tu?”, Gabriela Brădean mărturisește că și-a împlinit căutările: „am fost fascinată de faptul că o simplă întrebare mi-a influențat viața și am realizat că pot să fiu tot ceea ce îmi doresc să fiu și pentru asta mă axez doar pe lucrurile care pe mine mă fac fericită. De când am pornit pe drumul acesta al cunoașterii de sine parcă tot Universul a complotat… Multe lucruri au venit către mine fără ca eu să le caut. În ultimul an, am realizat foarte multe: m-am înscris la școală, am depus actele ca să îmi deschid firmă, am întâlnit oameni noi, pur și simplu sunt copleșită de emoție!”

Visul tinerei mămici este de a-i ajuta și pe alții, eventual printr-un cabinet de consiliere psihologică. Știe că drumul e lung, are de străbătut numeroase etape până la definitivarea statutului său de persoană autonomă profesional. Așteaptă provocările de fiecare zi și e curioasă în ceea ce privește viitorul său. Are energie cât pentru două vieți și putere de muncă nemăsurată. Știe că doar munca e cea care a salvat-o și de aceea țintește cât mai sus!

• Tweet
• Pin It