Poveste de Crăciun, premieră la Teatrul German din Timișoara

poveste de craciun la teatrul german din timisoara
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Spectacolul, o adaptare după celebrul roman al lui Charles Dickens, va avea premiera pe 12 decembrie, de la ora 18.

La Teatrul German din Timișoara au început deja repetițiile pentru punerea în scenă a uneia dintre cele mai iubite povești de Crăciun din literatură.

repetitii poveste de craciun la teatrul german timisoara

Acțiunea din „Poveste de Crăciun” se desfășoară într-o seară rece de Ajun, într-un birou la fel de rece ca inima lui Scrooge, personajul principal care detestă Crăciunul. Dar un șir de evenimente miraculoase îi va oferi un Crăciun de neuitat, care ar putea să-i schimbe pentru totdeauna perspectiva asupra sărbătorilor.

express dri startup cs (1000 x 200 px) v3

Regia spectacolului  îi aparține Taniei Drăghici, dramaturgia a fost asigurată de Mira Țâra, iar muzica este compusă de Flavian Chitic. Decorurile si costumele sunt semnate de Ioana Popescu, scenografa Teatrului German de Stat Timișoara. Din distribuție fac parte actori cunoscuți ai teatrului timișorean, precum Radu Vulpe, Franz Kattesch, Dana Borteanu, Daniela Török, Simona Vintilă, Robert Bogdanov-Schein, Aida Olaru, Boris Gaza, Isa Berger și Yannick Becker.

După premieră, spectacolul va avea mai multe reprezentații în luna decembrie. Biletele pot fi achiziționate online, de pe platforma Entertix.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/