Pot începe lucrările la noua maternitate a Spitalului Județean din Timișoara. CJT a predat amplasamentul

teren maternitate cjt

Consiliul Județean Timiș a predat amplasamentul și a dat ordinul de începere a șantierului pentru viitoarea maternitate a Spitalului Județean din Timișoara. Noua clădire va fi situată pe terenul dintre clădirea principală a spitalului și Casa Austria și va avea o suprafață de aproximativ 4.700 de mp. 

Lucrările efective ar putea începe la finalul lunii aprilie, transmit autoritățile județene. În această săptămână vor fi transplantați 14 arbori și 5 arbuști, se va împrejmui locația și se vor lua măsuri pentru evitarea producerii și răspândirii prafului în zona șantierului.

cjt

„Pentru menținerea unui ritm alert de lucru, Consiliul Județean Timiș vizează simultan mai multe planuri de acțiune și monitorizează cu atenție progresele înregistrate. Prezent la vizita de lucru, administratorul județului, Marian Vasile a atras atenția tuturor părților implicate asupra nevoii de corelare a eforturilor și de realizare cât mai rapidă a construcției. Estimăm începerea lucrărilor de execuție și punerea pietrei de temelie a noii maternității la sfârșitul acestei luni, după aprobarea în plen a devizului general actualizat la faza de Proiect Tehnic și a contribuției proprii CJ Timiș.”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Timiș.

Banii pentru noua maternitate au fost atrași de CJT printr-un proiect transfrontalier România-Ungaria. Contractul a fost semnat în iulie 2020 și are o valoare de 28,5 milioane de lei. Maternitatea ar trebui să fie gata până în 31 octombrie 2022.

În noua unitate medicală ar urma să fie mutată Clinica Bega din Timișoara. Noul spital este prevăzut cu terapie intensivă, compartimente de fertilizare in vitro, ginecologie, chirurgie laparoscopică, săli de naşteri, bloc operator şi camere de gardă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/