Postul de director de la Protecția Copilului Timiș, încă vacant. Candidații au fost respinși la proba scrisă

dgaspc timis

Cei doi candidați care s-au înscris în cursa pentru funcția de director general la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș au fost respinși la prima probă a concursului organizat. CJ Timiș va relua procedura. 

Proba scrisă a concursului a fost organizată în 15 februarie. Doi candidați au fost selectați să participe, însă niciunul nu a obținut un punctaj suficient de bun ca să poată participa și la proba interviului.

„Candidații au îndeplinit condițiile pentru participarea la concurs, iar dosarele au fost admise. În urma probei scrise, ca să poată trece la interviu, pentru funcțiile publice de conducere candidații trebuie să facă, conform legii, minim 70 de puncte. După corectarea lucrărilor de către comisie, cei doi candidați au obținut 41, respectiv 46 de puncte. Astfel, nu s-au calificat pentru proba de interviu.”, au declarat reprezentanții CJ Timiș.

Urmează ca postul să fie din nou scos la concurs, fie prin promovare, fie prin recrutare, în cel mult 60 de zile. Potrivit legii, CJ Timiș trebuie să notifice ANFP cu 50 de zile înainte de proba scrisă a concursului.

Direcția a rămas fără director general după ce Emilia Milutinovici a decis anul trecut, în primăvară, să se pensioneze. Atribuțiile de director au fost preluate, până la organizarea concursului, de Elena Carmen Apostol, șefa Biroului Adopții și Postadopții.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/