Angajații Poștei Române se pregătesc de protest, nemulțumiți de condiții. 80% dintre ei primesc salariul minim, iar poștașii livrează corespondența și veniturile oamenilor cu mașina proprie sau cu biciclete electrice. Se anunță și restructurări, intenția conducerii fiind să existe un singur poștaș în fiecare comună.
Situația companiei Poșta Română devine din ce în ce mai greu de suportat pentru tot mai mulți angajați. Principala nemulțumire este legată de salariu. Câștigul salarial mediu net al angajatului din Poșta Română, în anul 2023, este de circa 2.300 de lei, sumă în care sunt cuprinse bonusurile și sporurile pentru: ore suplimentare, noapte, continuitate; peste 80% din cei 23.000 de angajați ai Poștei Române au salariul la nivelul salariului minim pe economie, respectiv 3.000 de lei brut, adică 1.900 de lei net, fără vreo perspectivă de creștere.
În plus, spun oamenii, de aproape doi ani în cadrul companiei s-a instalat teama și lipsa de speranță, începând cu angajații din aparatul central și continuând apoi cu cei din operațional, din rețeaua poștală teritorială, stări motivate de mesaje transmise de conducere precum că numărul de subunități poștale trebuie să se reducă, iar numărul de angajați trebuie să scadă undeva cu vreo 10.000 de oameni, prezența teritorială a Poștei Române trebuie restrânsă, activități pe care le face tradițional compania de poștă să fie date către agenți contractuali ori să fie externalizate către terți.
Nemulțumirile angajaților din Poșta Română au fost prezentate în cadrul Comisiei de Dialog Social Caraș-Severin, ședință desfășurată săptămâna trecută, când Ion Răitaru, președinte BNS Caraș-Severin și președinte al Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, filiala Caraș-Severin, a cerut ajutor prefectului Ioan Dragomir.
„Poștașii se confruntă cu multe probleme, plecând de la materiale, uniforme. Cel mai mult îi doare salarizarea. 80% din toată compania are salariul minim pe economie, 3.000 de lei brut. Una dintre marile probleme este că nu suntem atractivi din cauza salariului. Pleacă o mulțime de angajați. Este deficit de personal. Odată ce o persoană pleacă, se desființează postul. Noua organigramă a companiei înseamnă un om pe un UAT, pe o primărie. Acel om trebuie să deservească toate satele comunei. Asta înseamnă că între 30% și 50% din personal va pleca acasă. A și început procesul de restructurare. Avem și comune fără poștaș. Poștașii merg cu mașinile personale. Nu li se decontează nimic. Și agenția este acasă la poștaș, Poșta nu are sediu. Spre exemplu, la Obreja nu este om. Se pleacă de la Caransebeș cu o mașină, iar localnicii sunt sunați să se pregătească. Pensiile cu prioritate s-au achitat, nu a rămas nimeni de pe o lună pe alta. Poate mai întârzie o scrisoare, dar cine are timp? Mulți localnici ziua nu sunt acasă, sunt la lucru. Mașini avem, am primit chiar și în 2022 mașini noi, în 2020, dar factorii poștali nu au. Le-au dat unora dintre ei biciclete electrice. Cu ce-i ajută? Dându-le biciclete, le-a scăzut norma, acum nu mai au 8 ore, au 6 ore, 4 ore.”, a explicat Ion Răitaru.
Comparativ cu alte state europene, în România raportul număr populație/număr lucrători din companiile naționale de poștă este uluitor:
Prefectul Ioan Dragomir a promis că va transmite toate neajunsurile mai departe, spre București, dar consideră că unele lucruri pot fi îmbunătățite și aici, pe plan local. „Problema este complexă, nu o putem noi rezolva, dar vă promit că vom trimite niște semnale la București, inclusiv la Guvern. Eu cunosc situația comunei Ghiroda, una dintre comunele județului Timiș, care este de trei ori mai mare decât cea mai mare comună din Caraș-Severin. Sunt doi poștași. Care își fac datoria cu greutate, dar și-o fac. Poate că ar trebui și aici să îi convingem pe oameni să își facă card. Trăim totuși în secolul 21. Aproape în toate localitățile sunt bancomate. Nu au rezolvat nici partea cu scrisorile. Poșta Română este cel mai încet serviciu nu zic din lume, dar din Europa cu siguranță este cel mai încet serviciu poștal. Și la noi (n.r. la Prefectură) corespondența ajunge după cel puțin o săptămână.”
Prefectul județului Caraș-Severin vrea să se întâlnească săptămâna aceasta și cu directorul Oficiului Județean de Poștă, Florin Bezergheanu, aflat în concediu la ședința de săptămâna trecută, pentru a completa lista revendicărilor cu problemele punctuale de la nivelul județului.