Numărul porcilor crescuți în gospodării, pentru sacrificare în perioada Crăciunului, scade de la un an la altul, astfel că nu peste mult timp cumpărătorii ar putea uita gustul cărnii fragede „de-acasă” și vor trebui să se mulțumească cu ce găsesc prin magazine.
Nu cu mulți ani în urmă, în comune precum Balinţ, Boldur, Coştei, Criciova, Darova, Victor Vlad Delamarina, Găvojdia, Bârna sau Ohaba Lungă se creșteau și 10.000 de porci. Alți 6.000-7.000 se găseau în zona Făgetului, în comunele Mănăştiur, Bethausen, Ohaba Lungă, Dumbrava, Margina, Tomeşti, Fârdea, Curtea şi Pietroasa. Apoi, peste 1.000 se creșteau și pe raza municipiului și satele arondate. Acum, la Tapia și Măguri, cele două localități aparținătoare, familiile care mai cresc suine se pot număra pe degete.
„Efectivele de porci sunt în scădere și din cauza pestei porcine, dar și a prețurilor care se practică în supermarketuri. Crescătorii cer între 9 lei și 110 lei pe kilogramul viu, pe când în magazinele mari, se găsește kilogramul de ceafă cu 14 – 15 lei sau carnea de lucru și cu 12 lei. E prea mare diferența, astfel că și oamenii s-au dezobișnuit de a cumpăra de la fermieri și a-și sacrifica porcul de Crăciun.”, a declarat un medic veterinar, care-și practică meseria în zona Lugoj-Făget.
Prețuri ca în 2019
Cu toate acestea, mai sunt și gospodari care iau greutățile în piept și încă se încumetă să mai crească animale. Astfel de fermieri se mai pot găsi încă în comunele din estul județului. „Noi avem o fermă cu peste 50 de porci. Dintre aceștia, 15 sunt pentru vânzare, având greutatea între 120 și 130 de kilograme. O parte au fost deja acontați, încă de luna trecută. Ne-am înțeles la preț cu cumpărătorii, la 11 lei pe kilogram. Toți trebuie să înțeleagă că e foarte mult de lucru și e mult sacrificiu, pentru a mai crește animale. Pe cei mici, care au în medie cam trei luni, îi vindem cu 600 de lei perechea. Nu am crescut prețurile față de anul trecut.”, ne-a spus Anișoara Balintoni din Bârna. Sezonul sacrificării porcilor pentru Crăciun ia amploare la începutul lunii viitoare și se întinde până în ajunul marii sărbătorii.