Popa, mulțumit de lucrările din Lunca Pomostului

Modernizarea străzilor Gratz, George Enescu, N. Titulescu, N. Bălcescu, Bielefeld, Parâng, care fac legătura între Bulevardul Revoluția din Decembrie și Bulevardul A.I. Cuza, în care s-au investit aproape nouă milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene, se apropie de final.

Edilul Reșiței spune că mai sunt de pus la punct mici detalii, care vor fi rezolvate însă în perioada imediat următoare. „Pentru străzile din Luncă ar trebui să facem procesul de predare – primire în următoarele săptămâni. Au mai fost mici lucruri de corectat. Pentru că au fost mici probleme pe intrări – ieșiri, pe partea de pavele de beton, le-am înlocuit pe intrări cu asfalt de culoare roșie. Au trebuit scoși stâlpii vechi în unele locuri, deși au pus stâlpi noi, nu erau scoși cei vechi. Pentru că nu am putut scoate stâlpii vechi până nu i-am pus pe cei noi, căci rămânea strada fără lumină. Deci, sunt niște lucruri care, iată, că se întâmplă puțin așa sucit, dar nu am avut altă soluție. Căci dacă i-am fi scos pe cei vechi și am fi lăsat oamenii fără lumină, trei săptămâni – o lună de zile, nu era bine. Dar, una peste alta, eu, personal, sunt mulțumit de ceea ce a ieșit acolo, cu toate comentariile de rigoare. Mai trebuie să punem în funcțiune bolarzii, care sunt acei stâlpișori electrici care se ridică și se lasă pe strada pietonală care vine de la Liceul Traian Lalescu, ca să nu mai intre mașini pe strada respectivă, decât cei care sunt riverani”, a declarat Ioan Popa, primarul Reșiței.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/