Ponturi pentru scăderea consumului de energie

termostat
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Este încă frig în Banat, nopțile sunt reci, așa că nu putem să oprim centrale termice. Prin scăderea temperaturii din dormitor cu 1°C reducem consumul anual de energie cu până la 1.610 kWh, spun specialiștii.

Un alt pont este folosirea termostatului. Asta aduce o economie anuală de până la 2.460 kWh.

Dintre toţi europenii, românii ţin cel mai mult la gradele ridicate din dormitor, 94% dintre cei chestionaţi în cadrul unui studiu realizat de E.ON și Kantar recunoscând că dorm cel mai bine la temperaturi de 20°C sau peste. De cealaltă parte, germanii și francezii preferă ca încăperile lor de dormit să fie mult mai răcoroase, de aceea setează temperatura sub 20°C. Însă dormitoare cu adevărat reci, cu temperaturi de 15°C sau mai puțin, se găsesc în Marea Britanie, relevă studiul.

Temperatura medie pentru încălzirea locuințelor din Uniunea Europeană este de 22°C, dar sunt persoane care se simt confortabil și la 19°C sau 20°C, arată un studiu al International Energy Agency (IEA).

„Cu fiecare grad mai puțin setat la termostat se reduce consumul de gaze naturale cu aproximativ 6%. Dacă optăm pentru ferestre cu geam termopan, folosim termostatul și scădem temperatura din dormitor cu doar 1°C, putem reduce consumul anual cu 3.330 kWh – în cazul unui apartament de 85 mp sau chiar cu 4.380 kWh – pentru o casă individuală de 120 mp. Acest lucru înseamnă o economie la bugetul familiei de 1.032,3 lei, respectiv de 1.357,8 lei”, arată calculele unui furnizor de energie.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Recomandări pentru reducerea consumului de gaz în sezonul rece:

  • setează temperatura la aproximativ 18°C dacă pleci de acasă câteva ore și la 15°C dacă urmează să pleci pentru o perioadă mai lungă de timp sau pe timp de noapte, în camerele pe care nu le folosești;
  • nu opri niciodată complet încălzirea;
  • asigură-te că în fața caloriferelor nu există mobilier și aerisește caloriferele în mod regulat;
  • nu pune rufele la uscat pe calorifere și nu obtura caloriferele cu draperii;
  • aerisește în mod regulat încăperile și deschide complet ferestrele timp de 5-7 minute;
  • oprește caloriferele din cameră sau termostatul când aerisești;
  • trage jaluzelele exterioare sau draperiile pe timpul nopții, pentru a păstra căldura.

 

 

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/