Poluarea de pe Dunăre produsă marți în Serbia de o navă sub pavilion bulgăresc a fost oprită la timp și nu a ajuns în România, dau asigurări autoritățile din țara noastră.
35 de tone de produse petroliere s-au scurs marți în Dunăre de la o navă sub pavilion bulgăresc. Incidentul s-a petrecut lângă Cělarevo (Serbia).
Conform informațiilor primite de la echipele de intervenție ale Administrației Bazinale de Apă (Apele Române) Banat, prezente încă din după-amiaza zilei de marți la granița României și având în vedere intervalul de timp scurs (peste 30 de ore), unda de poluare formată anterior pe Dunăre a fost stopată înainte de a ajunge la granița României. Prin urmare, datorită măsurilor de intervenție luate anterior de către echipele din Serbia, poluarea nu a avut impact transfrontalier.
Conform informațiilor transmise de echipele de la Apele Române, în tot acest interval de timp (de peste 36 de ore), la granița României cu Serbia nu s-au observat irizații petroliere, calitatea Dunării fiind în parametri normali. Pentru siguranță, se va continua continua monitorizarea apelor Dunării în zona Baziaș pentru încă 24 ore.