Polițiștii și specialiștii de la Antidrog vor sta cu ochii pe participanții de la Take Off Festival

young girl buying drugs inside of night club at party time
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După tragediile de la Saga Festival, autoritățile sunt în alertă în întreaga țară atunci când se organizează evenimente cu număr mare de participanți pentru a preveni consumul de alcool și droguri. La fel se va întâmpla și în acest final de săptămână la Caransebeș.

În perioada 17 – 19 iunie, cu ocazia desfășurării Festivalului Take Off pe aeroportul din Caransebeș, Centrul de Prevenire, Evaluarea și Consiliere Antidrog Caraș-Severin desfășoară, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin (Biroul Siguranță Școlară, Biroul Analiză și Prevenire a Criminalități, Serviciul Rutier) activități de informare, sensibilizare și conștientizare a populației cu privire la efectele și riscurile consumului de alcool și droguri.

Specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, alături de voluntarii antidrog, vor fi prezenți cu informații despre riscurile consumului de droguri și măsurile imediate ce trebuie luate în cazul unei supradoze. „Atmosfera de la festival poate deveni copleșitoare la un moment dat, mai ales dacă tinerii consumă alcool sau altceva, așa că mesajul pentru cei prezenți la festival este acela că te poți distra și fără să consumi droguri. Distrează-te la festival, dar ai grijă de tine! Noi suntem aici să te ajutăm să ajungi acasă în siguranță!”, este mesajul reprezentanților Centrului.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Participanții la festival vor putea încerca „ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanşate de consumul de droguri, precum şi „ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicaţie cu alcool.

În același timp, peste 30 de polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu câini de serviciu și câini specializați în detectarea substanțelor psihoactive, precum și peste 30 de jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara vor fi prezenți în zona de desfășurare a manifestărilor prilejuite de Festivalul Take Off.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/