Polițiștii din Anina s-au pregătit cu surprize de Paște pentru copiii Asociației „Il Giocattolo” din oraș, cei pe care îi vizitează pe parcursul întregului an pentru diverse activități educative.
Copiii de la Asociația „Il Giocattolo” din Anina au primit săptămâna aceasta vizita polițiștilor de la Poliția Orașului Anina, care au ajuns la ei încărcați cu surprize de la Iepurașul de Paște.
Deși se întâlnesc des cu polițiștii, în cadrul multor activități educative, de data aceasta bucuria celor mici a fost cu atât mai mare când au primit de la oamenii legii surprize dulci, dăruite cu ocazia sărbătorilor pascale.
După ce și-au primit surprizele, au profitat de ocazie, împreună cu doamnele îngrijitoare, pentru a vopsi împreună ouă roșii și a petrece momente frumoase, timp în care polițiștii le-au vorbit copiilor despre importanța respectării regulilor de circulație și a celorlalte reguli care îi ajută să fie protejați și în siguranță.